Să trăim ca-n Europa!

Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere va veni la Chişinău până la finele lunii iulie

Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere va veni la Chişinău până la finele lunii iulie

16/06/2016
|
0 Comments
|

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. În debutul discuţiei, Premierul a ţinut să mulţumească oficialului european pentru sprijinul constant acordat ţării noastre.

Referindu-se la ultimele evoluţii în implementarea Foii de Parcurs privind agenda de reforme prioritare, Pavel Filip a precizat că până în prezent au fost realizate peste 63% din acţiunile prevăzute. “Am înregistrat progrese considerabile în realizarea acţiunilor din Foaia de parcurs care vizează reforma justiţiei, dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv, consolidarea sistemului bancar, domeniul energetic. Săptămâna viitoare în Parlament urmează a fi adoptat proiectul de lege cu privire la integritate. Până la sfârşitul lunii iulie sperăm să fie realizate integral toate acţiunile incluse în Foaia de parcurs”, a spus şeful Executivului.

De asemenea, Premierul a vorbit despre dialogul cu Fondul Monetar Internaţional şi viitoarea misiune FMI, care este aşteptată la Chişinău în perioada 5-15 iulie curent, pentru a negocia un nou Acord de colaborare cu FMI.

În altă ordine de idei, Pavel Filip a informat despre întrevederea pe care a avut-o pe 7 iunie, la Bişkek, cu Premierul rus Dmitrii Medvedev, în cadrul căreia a subliniat interesul ţării noastre de a avea relații bune cu Federaţia Rusă, dar cu respect pentru drumul european al Moldovei.

La rândul său, Comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, l-a felicitat pe Premierul Pavel Filip pentru îndeplinirea a 2/3 din acţiunile incluse în Foaia de parcurs şi a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue să acționeze cu fermitate în vederea implementării reformelor şi să menţină dialogul cu societatea civilă.

Totodată, Comisarul european a acceptat invitaţia Prim-ministrului Filip de a efectua o vizită în Republica Moldova până la finele lunii iulie curent, ceea ce, în opinia interlocutorilor, va oferi o ocazie bună pentru a puncta realizările obţinute şi a trasa priorităţile cooperării între Republica Moldova şi Uniunea Europeană pentru etapa următoare.