Să trăim ca-n Europa!

Cetățenii din UE și din alte state vor putea activa în Moldova fără permis de muncă

Cetățenii din UE și din alte state vor putea activa în Moldova fără permis de muncă

06/05/2023
|
0 Comments
|

Cetățenii din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, dar și din alte state, vor putea activa în Republica Moldova fără a solicita permis de muncă. Astfel, autoritățile își doresc să importe forțe de muncă, dar și competențe necesare pentru economia națională. Inițiativa a fost prezentată într-un briefing de presă de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, transmite IPN.

Dumitru Alaiba a declarat că, odată cu aprobarea acestei inițiative, pe lângă cele 18 categorii de străini menționate deja în legislație, vor putea munci fără permis și cetățenii statelor UE, dar și cei din SUA, Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Elveția, Ucraina, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, statele din Balcani etc. Potrivit lui, sunt țări, în raport cu care, Republica Moldova are un potențial comercial și investițional mult mai mare decât cel valorificat în prezent.

„Exemplu – atunci când un investitor vine să lanseze o afacere în Moldova, el nu trebuie să-și înceapă drumul de la solicitarea permisului de muncă la Biroul Migrațiune și Azil. Iar dacă această persoană vrea să vină și cu o echipă pe care să o angajeze imediat aici, pentru ca să lanseze și să operaționalizeze afacerea cât mai rapid, trebuie să o poată face simplu, ușor, rapid și fără birocrație”, susține Dumitru Alaiba.

De asemenea, în opinia sa, permisul de muncă nu trebuie să fie un impediment și atunci când o companie din Republica Moldova vrea să angajeze expertiză din străinătate. „Avem în Moldova companii internaționale care foarte des au nevoie de expertiză specifică din alte țări. Avem companii care sunt conectate cu circuitul european economic. Și o realitate este că foarte des ai nevoie și de o expertiză specifică. Vrem să le ușurăm și lor acest proces, la fel ca și companiilor mari internaționale, care deja sunt prezente în Moldova”, a notat ministrul dezvoltării economice.

Potrivit lui, sectorul IT este o parte a economiei care se dezvoltă vertiginos, dar circa 95% din sector este orientat spre export. Și, deși într-un singur an s-a înregistrat o creștere de 50%, deja este atinsă limita ofertei locale de forțe de muncă. „Alte sectoare ale economiei, de la industrie la comunicații și multe altele, au nevoie de forțe de muncă. Economia noastră are nevoie inclusiv de forță de muncă necalificată și noi știm asta. Iar prin această reformă oferim acces și statelor care ar putea oferi și aceasta economiei și companiilor noastre”, a menționat vicepremierul.

Dumitru Alaiba a mai spus că în prezent în Republica Moldova sunt peste 5 mii de studenți străini și care, conform actualei legislației, au voie să muncească doar 10 ore pe săptămână. Însă, în viziunea sa, acest plafon poate fi revizuit. Or, în multe state acest plafon este mult mai mare, chiar și de trei ori.

Sursa:ipn.md