În anul 2017, Guvernul României va continua să susțină financiar renovarea grădinițelor din R. Moldova. Astfel, 83 de instituții preșcolare urmează a fi reparate capital, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Mircea Eșanu, directorul Fondului de Investiții Sociale din R. Moldova ne-a oferit mai multe detalii.
„Avem încă fonduri disponibile din anii precedenți oferite de România. La sfîrșitul anului 2016, au intrat încă 3 milioane de euro în țară, din partea Guvernului României, bani destinați pentru renovarea a încă 83 de grădinițe pe parcursul anului 2017”, a spus Mircea Eșanu.
Oficialul a menționat că, grădinițele ce vor fi renovate au fost selectate dintr-o listă mai mare, în dependență de problemele pe care le are fiecare în parte.
„Deja avem lista exactă a grădinițelor care vor benefica de acești bani. Dar nu în toate vor fi renovări, noi acum suntem în proces de evaluare pentru a vedea cît o să cheltuim la fiecare, pentru că necesitățile diferă. Pe lîngă aceste investiții, vom dispune pe parcursul anului 2017 de investiții și din partea Băncii Mondiale, care la fel vor fi oferite pentru renovarea instituțiilor de învățămînt preșcolar”, a precizat directorul FISM.
Sursa: curentul.md