Prim-ministrul Dacian Cioloș i-a scris premierului moldovean Pavel Filip o listă a reformelor pe care trebuie să le îndeplinească Republica Moldova pentru a primi ajutorul financiar promis de guvernul român.
Cioloș apreciază necesar ca, pentru crearea condiţiilor transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro, autorităţile Republicii Moldova să întreprindă, „în termenul cel mai scurt, înaintea transferului acestei prime tranşe”, o serie de acţiuni “decisive”, care să asigure realizarea mai multor obiective.
Astfel, unul dintre obiective este prioritizarea clară a implementării Agendei de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova. „În acest sens, salutăm un prim pas făcut prin adoptarea în ședința de guvern din 27 ianuarie a Planului Național de Armonizare a Legislației pentru evidența transpunerii actelor UE în legislația națională”, se arată în scrisoare.
De asemenea, este nevoie de un proces transparent și credibil care să ducă la numirea neîntârziată a Guvernatorului Băncii Naţionale, scrie Cioloș, recomandând, de asemenea, guvernului moldovean să acorde o atenție deosebită procesului de audit al băncilor importante din țară.
„Invitarea la Chişinău a unei misiuni a Fondului Monetar Internaţional a fost un pas important. Acum este esențială stabilirea unei foi de parcurs (roadmap) pentru ajungerea la un acord cu FMI cât mai repede posibil”, scrie premierul român.
Printre acțiuni mai sunt și iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, în baza unui proces de consultare transparentă a societăţii civile şi a reprezentanţilor mediului de afaceri; lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora, cu accent pe consolidarea prerogativelor de reglementare ale Băncii Naționale; un plan de actualizare şi aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie.În final, Cioloș îi spune omologului său să acționeze în vederea consultării și conlucrării strânse cu reprezentanții societății civile din Republica Moldova, mai ales pe aspectele menționate mai sus.
Pavel Filip a vizitat în această săptămână România și a avut discuții atât cu premierul român, cât și cu președintele Klaus Iohannis.
În scrisoarea transmisă premierului moldovean, publicată sâmbătă pe site-ul guvernului, Cioloş îl asigură pe omologul său că România „este şi va continua să fie alături de Republica Moldova” şi arată că Bucureştiul înţelege „seriozitatea situaţiei economice şi implicaţiile asupra stabilităţii Republicii Moldova şi bunăstării cetăţenilor săi”.
Sursa: euroactiv.ro