Parlamentul European condamnă cu fermitate tentativa de asasinare a lui Aleksei Navalnîi și își exprimă deosebita îngrijorare cu privire la utilizarea repetată a unor agenți chimici neurotoxici împotriva cetățenilor ruși.
Într-o rezoluție adoptată joi cu 532 de voturi pentru, 84 de voturi împotrivă și 72 de abțineri, eurodeputații suliniază că ”tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi a făcut parte dintr-un efort sistematic menit să reducă la tăcere vocea acestuia și a altor dizidenți, să descurajeze expunerea în continuare a corupției grave din cadrul regimului și să descurajeze opoziția politică din țară în general, în special pentru a influența alegerile locale și regionale parțiale din Rusia din 11-13 septembrie”.
În documentul mai sus amintit, Parlamentul European reiterează că otrăvirea lui Aleksei Navalnîi ”nu este decât un element al unei politici mai ample a Rusiei, care se axează pe politici interne de opresiune și pe acțiuni de agresiune la nivel mondial, propagarea instabilității și a haosului, restabilirea sferei sale de influență și dominație și subminarea ordinii internaționale bazate pe norme”.
Astfel, europarlamentarii solicită lansarea imediată a unei anchete internaționale (în care să fie implicate UE, ONU, Consiliul Europei, aliații acestora și OIAC) și subliniază hotărârea sa de a contribui la o astfel de anchetă. De asemenea, aceștia cer OIAC să inițieze o anchetă amănunțită cu privire la încălcările de către Rusia a angajamentelor internaționale în domeniul armelor chimice, solicitând în același timp autorităților ruse să coopereze pe deplin cu OIAC pentru a asigura o anchetă internațională imparțială și să tragă la răspundere persoanele responsabile de infracțiunea comisă împotriva lui Alexei Navalnîi.
În plus, Parlamentul European cere ca Uniunea Europeană să stabilească cât mai curând posibil o listă de măsuri restrictive ambițioase față de Rusia și să înăsprească sancțiunile existente împotriva Rusiei, solicitând, în același timp, implementarea unor astfel de mecanisme de sancționare care să permită colectarea și înghețarea activelor europene ale persoanelor considerate corupte de Fundația anticorupție Aleksei Navalnîi.
Pentru a face acest lucru, este nevoie ca ”statele membre să își coordoneze pozițiile față de Rusia și să se exprime cu o singură voce în dialogurile bilaterale și multilaterale cu autoritățile ruse”, consideră eurodeputații.
În urma acestei practici recurente, Parlamentul European punctează că este extrem de urgent să se inițieze o reevaluare strategică aprofundată a relațiilor UE cu Rusia, pe baza următoarelor principii:
a. să invite ÎR/VP să reexamineze politica UE față de Rusia și cele cinci principii directoare pentru relațiile UE cu Rusia și să elaboreze o nouă strategie cuprinzătoare, care va fi condiționată de evoluțiile viitoare în domeniul democrației, al statului de drept și al respectării drepturilor omului de către conducerea și autoritățile ruse;
b. să solicite statelor membre să continue izolarea Rusiei în forurile internaționale (cum ar fi G7 și alte formate) și să revizuiască în mod critic cooperarea UE cu Rusia prin diverse platforme de politică externă;
c. să invite Consiliul să acorde prioritate aprobării unui mecanism al UE de sancțiuni după modelul Magnitsky în domeniul drepturilor omului și implementării acestuia în viitorul apropiat, care va include o listă de persoane și care ar putea cuprinde, de asemenea, sancțiuni sectoriale la adresa regimului rus;
d. în lumina cazului Navalnîi, își reiterează poziția anterioară de a opri proiectul Nord Stream 2;
e. să invite Consiliul să adopte o strategie a UE de sprijinire a dizidenților ruși, a organizațiilor neguvernamentale și a organizațiilor societății civile, precum și a presei și ziariștilor independenți, utilizând pe deplin mecanismele pentru apărătorii drepturilor omului, creând noi oportunități pentru tinerii ruși ca să studieze în UE și oferind asistență pentru înființarea unei universități ruse în exil, într-unul din statele membre;
f. să solicite Consiliului să înceapă imediat pregătirile și să adopte o strategie a UE pentru relațiile viitoare cu o Rusie democratică, care să cuprindă o ofertă amplă de stimulente și condiții pentru întărirea tendințelor interne spre libertate și democrație.
Rezoluția adoptată de Parlamentul European poate fi consultată AICI.
SURSA: caleaeuropeana.ro