Uniunea Europeană și Marea Britanie au convenit luni, la Bruxelles, prioritățile și calendarul tratativelor pentru Brexit, la finalul primei întâlniri între negociatorii celor două părți, Michel Barnier și David Davis, iar chestiunea prioritară rămâne cea privind drepturile cetățenilor – locuitorii din UE instalați în Marea Britanie și britanicii rezidenți pe teritoriul Uniunii.
”Pe primul loc pentru noi sunt cetăţenii. Vrem să găsim pentru ei şi familiile lor cea mai bună soluţie”, a spus Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit, conform Digi24.
Mai mult, detaliile primei zile a negocierilor privind Brexit vor fi discutate și de premierul Theresa May cu liderii UE la Consiliul European de joi și vineri.
Chestiunea delicată a frontierei dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord a fost plasată direct sub autoritatea a doi colaboratori apropiați ai negociatorilor-șefi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
BREXIT: UE și Marea Britanie trec cu bine peste prima zi a negocierilor. Comisia Europeană și Londra au stabilit prioritățile și calendarul negocierilor
Uniunea Europeană și Marea Britanie au convenit luni, la Bruxelles, prioritățile și calendarul tratativelor pentru Brexit, la finalul primei întâlniri între negociatorii celor două părți, Michel Barnier și David Davis, iar chestiunea prioritară rămâne cea privind drepturile cetățenilor – locuitorii din UE instalați în Marea Britanie și britanicii rezidenți pe teritoriul Uniunii.
”Pe primul loc pentru noi sunt cetăţenii. Vrem să găsim pentru ei şi familiile lor cea mai bună soluţie”, a spus Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit, conform Digi24.
Mai mult, detaliile primei zile a negocierilor privind Brexit vor fi discutate și de premierul Theresa May cu liderii UE la Consiliul European de joi și vineri.
Chestiunea delicată a frontierei dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord a fost plasată direct sub autoritatea a doi colaboratori apropiați ai negociatorilor-șefi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Discuțiile privind frontiera dintre Irlanda și Irlanda de Nord vor fi purtate de Sabine Weyand, negociator-șef adjunct al UE, și Olly Robbins, secretar adjunct în cadrul Departamentului britanic pentru ieșirea din UE.
Totodată, Barnier și Davis au convenit că negocierile se vor desfășura în sesiuni organizate lunar, între 17 iulie și 9 octombrie, potrivit primelor date stabilite.
Secretarul pentru Brexit, David Davis, a promis că pe 26 iunie va da publicității ”un document detaliat care va expune liniile directoare ale ofertei noastre, ceea ce cred că va fi o bază bună pentru a obține un acord”.
De cealaltă parte, Barnier a ținut să precizeze că ”au fost desemnate grupuri de lucru, alcătuite din experți ai celor două părți, pentru a tratata dosarele cele mai presante: drepturile cetățenilor, acordul financiar și alte chestiuni apărute din separare”.
Concluziile primei zile de negocieri pentru Brexit nu au fost primite bine de jurnaliştii britanici, care îşi acuză politicienii că au capitulat în faţa cererilor de la Bruxelles încă din prima zi. Potrivit presei din Regatul Unit, Londra a acceptat fără să emită obiecţii calendarul propus de UE.
La un an de la decizia cetățenilor britanici privind retragerea țării lor din Uniunea Europeană, Marea Britanie și Uniunea Europeană au deschis luni, la Bruxelles, negocierile privind Brexit.
În tratativele privind Brexit, UE vizează o abordare etapizată a negocierilor începând cu asigurarea unui maximum de claritate și de securitate juridică posibil pentru cetățeni europeni și stabilirea cadrului prin care Marea Britanie se poate retrage din UE în conformitate cu angajamentele asumate în calitate de stat membru, inclusiv cele financiare. Totodată, printre prioritățile în negociere se regăsește și situația frontierelor dintre Irlanda și Irlanda de Nord și importanța respectării angajamentelor stipulate în Acordul Good Friday.
Pe de altă parte, Marea Britanie își dorește clarificarea cât mai rapidă și a viitorului relației dintre Londra și Uniunea Europeană.
La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat în mod oficial Consiliului European intenția sa de a părăsi UE. Notificarea în temeiul articolului 50 este o consecință a rezultatelor referendumului care a avut loc în Regatul Unit la 23 iunie 2016.
Complexitatea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE este dată de negocierea a două acorduri, cel de retragere și cel privind viitoarele relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, cel de-al doilea fiind dependent de finalizarea acordului de ieșire din Uniune, după cum au transmis liderii UE.
Sursa:caleaeuropeana.ro