Banca Mondială va creşte sprijinul oferit ţării noastre pentru lucrări de dezvoltare a drumurilor locale cu 25 de milioane de dolari. Despre aceasta a anunţat șeful de echipă al BM pentru Programul în domeniul transporturilor din Republica Moldova, Simon Ellis, în cadrul întâlnirii ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, cu echipa de finanţatori.
Ministrul Vasile Botnari a discutat cu finanţatorii străini (BERD, BEI, BM şi CE) planul de colaborare privind implementarea programului de reabilitare a drumurilor naţionale şi locale din Moldova.
Simon Ellis a apreciat că s-a avansat la pregătirea proiectului pentru drumurile locale, exprimându-și încrederea că prioritățile pe acest proiect vor fi definitivate cât mai rapid. “Suntem pregătiţi să contribuim la reabilitarea drumurilor locale din Moldova cu o investiție de 80 mln de dolari, faţă de cea convenită anterior de 55 milioane. Consultanții fiind mobilizați, există posibilitatea să ne mișcăm repede şi să valorificăm întreaga sumă“, a specificat reprezentantul Băncii Mondiale.
Despre intenţia de a susţine programul de îmbunătăţire a drumurilor locale, în cadrul întrevederii, au anunţat şi reprezentanţii Băncii Europene pentru Investiţii şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. „Suntem disponibili să ne alăturăm programului iniţiat pentru drumurile locale. Vom evalua necesităţile şi vom veni cu propuneri în acest sens”, a spus reprezentantul BEI, Cristian Barbu.
Vasile Botnari a salutat deschiderea finanţatorilor pentru extinderea investiţiilor în domeniul drumurilor, subliniind că aceste lucrări vor contribui la o dezvoltare economică mai rapidă a regiunilor.
„Avem nevoie mare de investiţii pentru drumuri naţionale, dar nu mai puţin importante sunt şi reţelele regionale. Cu certitudine vom apela la aceste fonduri, deoarece cât mai multe drumuri vom repara, cu atât mai rapid se vor dezvolta localităţile din Moldova”, a spus ministrul Vasile Botnari.
Ministrul Vasile Botnari și reprezentanții băncilor finanţatoare au mai discutat despre măsuri de mobilizare a companiilor care câştigă tenderele internaţionale pentru reconstrucţia drumurilor, dar şi despre cum ar putea fi urgentate procedurile pentru accesarea fondurilor dedicate lucrărilor la infrastructura drumurilor din Republica Moldova.
Sursa: http://www.bani.md/banca-mondiala-extinde-finantarea-pentru-reabilitarea-drumurilor-cu-25-milioane-de-dolari/
Felicitari pentru initaitiva cu suspendarea executarilor silite . Cred ca ar trebui sa fie incluse si firmele care au garantii locuinte si sunt in pericol de a fi executate . Daca persoanele ar fi detasate de perspectiva raminerii fara locuinta, cred ca ar putea gindi normal si gasi solutii concrete si astfel economia va putea da semne de revigorare . Daca se ramine in continuare in aceasta stare , nu facem altceva decit sa vedem familii disperate si sa imbogatim camatarii. 5 days agoReply