Să trăim ca-n Europa!

Avocaţii din Moldova ameninţă cu proteste

Avocaţii din Moldova ameninţă cu proteste

08/01/2017
|
0 Comments
|

Avocaţii din Moldova continuă să-şi exprime nemulţumirea faţă de proiectul de lege ce prevede ca deputaţii, care au cel puţin zece ani vechime de activitate în domeniul dreptului, să acceadă în avocatură fără să susţină examene. Iniţiativa legislativă a fost elaborată de către un grup de deputaţi şi a fost înregistrată în Parlament pe 26 decembrie 2016, asta în condiţiile în care, în Parlament, exista deja un proiect de lege cu privire la avocatură.
Potrivit președintelui Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, aceasta nu este prima inițiativă de acest fel din partea legislatorilor, scrie bizlaw.md.

Printre deputații care au semnat proiectul de lege se numără Petru Cosoi, Constantin Țuțu, Anatolie Zagorodnâi, Cornel Dudnic, Vasile Bolea, Ștefan Creangă, Nae Simion Pleșca, Corneliu Padnevici, Anghel Agache, Demian Caraseni, Alla Dolință. Și fostul ministru al Justiției, avocatul Oleg Efrim, a criticat inițiativa deputaților.

Între timp, pe rețelele de socializare, zeci de avocați susțin inițiativa de a organiza o grevă generală. „Propun o grevă generală. Altfel, nu cred că cineva ne va auzi. De ce nu-și fac o lege prin care, foștii deputați ai Parlamentului, automat ar deveni judecători, procurori, executori sau notari?”, a menţionat avocatul Adrian Tăbârţă.

Anterior, și Uniunea Avocaţilor din Moldova a reacţionat la iniţiativa deputaţilor, precum că avocații nu beneficiază de privilegii şi scutiri la migrarea spre profesiile de judecător, procuror, dar nici la susținerea tezelor de doctor în drept.

Sursa:trm.md