De vorbă cu fostul ambasador al SUA în R.Moldova, între 2008 și 2011.
Asif Chaudhry, ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova între septembrie 2008 și 2011, avea o carieră de diplomat și specialist în agricultură în cadrul Departamentului de Stat. Înainte de a veni la Chișinău, ambasadorul Chaudhry fusese, între altele, consilier pe probleme agrare la ambasadele americane de la Cairo și Moscova. Din 2015, ocupă funcția de vice-președinte al Programelor Internaționale din cadrul Universității de Stat Washington, unde și-a făcut și studiile de doctor, înainte de a începe cariera sa diplomatică.
Natalia Ghilașcu: Dle Asif Chaudhry, Vă mulțumesc că ați acceptat să discutăm despre retrospectiva Moldovei la cei 25 ani de independență. Mai întâi de toate, aș vrea să aflu detalii despre experiența Dvs. din 2008 în calitate de Ambasador în Republica Moldova. În acea perioadă, instituțiile democratice erau instabile, iar Partidul Comuniștilor se afla la Guvernare. Care erau principalele provocări când ați devenit ambasadorul Statelor Unite în Moldova?
Asif Chaudhry: Mai întâi de toate, aș vrea să-i felicit pe toți prietenii mei pentru cei 25 de ani de la independență a țării. Este un eveniment special. Este un moment propice pentru a reflecta asupra realizărilor din această perioadă. Misiunea mea diplomatică în Moldova a coincis cu perioada de tranziție prin care treceau societatea și partidele politice. Era o perioadă când au demarat reformele economice, care au afectat viața multor oameni. Când am ajuns în Moldova, am descoperit o serie de probleme structurale, cu care continuă să se confrunte întreaga societate și asupra cărora am atras mereu atenția. Prima se referă la regiunea transnistreană și problema de securitate pe care o pune. Combaterea traficului cu fiinţe umane, caracteristică nu doar pentru Moldova, dar pentru întreaga regiune, este a doua problemă majoră. De asemenea, din cauza lipsei unei perspective și a sărăciei, situația economică a fiecărui cetățean era precară. Aceste probleme nu sunt diferite de cele cu care se confruntă azi cetățenii, iar motivele care le-au generat rămân de actualitate în Moldova. Reforma instituțiilor de drept, a sectorului economic și combaterea corupției sunt subiecte importante care trebuie dezbătute în spațiul public.
Natalia Ghilașcu: În perioada în care ați fost ambasador în Moldova, partidele politice, destul de fragile, care aspirau să promoveze democrația, încercau să reorienteze țara spre Uniunea Europeană. De ce nu a reușit Moldova să fie integrată în pe deplin în UE, așa cum au reușit România și Bulgaria în 2007?
Asif Chaudhry: Ați și numit un motiv: fragilitatea partidelor politice, care au obținut o majoritate de voturi în alegerile din 2009, doar dacă reușeau să formeze o coaliție de guvernare. Similar multor altor alianțe, rolul acestui parteneriat urma să fie decis de către fiecare partid în parte. Eforturile depuse pentru consolidarea unei alianțe au epuizat energia care trebuia îndreptată spre soluționarea problemelor majore din societate. Din cauza disensiunilor care au slăbit aceste partide, s-a pierdut din vedere ținta finală, nu s-a mai găsit timp pentru stabilirea principalelor linii strategice. Reformele necesare Moldovei nu au fost duse la capăt, s-a uitat de implementarea lor. Uneori se operează cu termeni care mimează reformele, fără a le înțelege semnificația reală. În cazul Moldovei, orice aspect social, politic și economic din societate urmează a fi schimbat doar prin intermediul reformelor. Nu au fost făcute reformele din domeniul economic, care sunt indispensabile pentru reformele din alte domenii cum ar fi justiția și combaterea corupție. Atât timp cât corupția înflorește iar comunitatea internațională este martoră la scandalul provocat de furtul miliardului într-o țară atât de mică ca Moldova, este greu de așteptat orice progres economic. În aceste condiții, scade încrederea organizațiilor internaționale în Moldova, care altfel ar dori să investească. Cetățenii moldoveni sunt atu-ul acestei țări. Întotdeauna am fost impresionat de moldovenii talentați, în special de cei tineri, care sunt multilingvi, foarte inteligenți și harnici, iar tinerii sunt prezenți în toate structurile guvernamentale și private.
Natalia Ghilașcu: Dacă analizăm situația financiară și susținerea de care s-a bucurat Moldova până la acest moment, SUA au sprijinit guvernul Moldovei de la obținerea Independenței cu aproape 1 miliard de dolari. Fondurile au fost orientate spre combaterea corupției, consolidarea instituțiilor democratice și promovarea drepturilor omului. Considerați că această asistență financiară a fost utilizată în mod eficient, odată ce Moldova rămâne cea mai săracă țară din Europa?
Asif Chaudhry: Desigur că a fost important ca poporul american să ofere acest sprijin, pentru că Moldova merită a fi sprijinită, este o țară europeană și este absolut natural ca atât Uniunea Europeană, cât și SUA, să susțină reformele prin diverse mijloace. S-au obținut câteva din rezultatele așteptate, dar nu cred că susținerea a fost suficientă pentru a stimula potențialul economic al Moldovei. Motivul care a blocat realizarea acestor așteptări este cauzat de dezinformarea în masă a populației, ne întrebăm cât de eficientă este guvernarea să explice cetățenilor scopul și rolul reformelor, cum sunt educați cetățenii pentru a înțelege beneficiile aduse de reforme. Întreaga lume, țările de Vest și cetățenii acestei țări trebuie să promoveze schimbările în rândurile populației de la sate. În viziunea mea, atât Moldova, cât și partenerii externi ar trebui să se concentreze pe două domenii: în primul rând, reformarea sistemului de învățământ, care este satisfăcător, odată ce atât de mulți oameni talentați își realizează talentele, dar nu atinge standardele occidentale când vine vorba de tehnologiile informaționale și știință, un handicap pentru integrarea moldovenilor pe piaţa internațională. Sectorul media sau cel informațional necesită, de asemenea, schimbări majore, pentru ca cetățenii să poată avea acces la informație de calitate. Nu mă refer aici la existența surselor propagandistice de o parte sau alta a baricadei, dar jurnaliștii trebuie să activeze într-un spațiu liber, astfel încât cetățenii să-și exprime opiniile, iar acestea să fie ulterior auzite la nivel național.
Natalia Ghilașcu: În toți acești ani de la obținerea Independenței, Moldova nu a reușit să soluționeze conflictul transnistrean. Au fost realizate câteva măsuri sporadice pentru a facilita comerțul liber în ambele regiuni. S-au schimbat cumva percepțiile Dvs. privind mersul negocierilor din ultimul deceniu?
Asif Chaudhry: Modul în care percepțiile personale s-au schimbat sunt justificate de indiferența și lipsa de sinceritate din partea câtorva părți negociatoare în formatul 5+2. Cred că menținerea zonei transnistrene într-un spațiu de incertitudine servește intereselor și obiectivelor geopolitice ale Federației Ruse. Îi conferă un teren favorabil de a-și face propriul joc. În pofida faptului că guvernul cere insistent evacuarea soldaților și forțele militare ruse, contingentul militar rus continuă să se afle pe teritoriul Moldovei. Nerespectarea acestor cerințe denotă că motivul prezenței lor este diferit, nu mai poate fi vorba despre menținerea păcii în regiune. Este cert faptul că SUA sunt unul dintre partenerii sinceri, care dorește ca Moldova să progreseze, la fel și Uniunea Europeană, este sinceră în acest proces. Din discuțiile purtate cu Ucraina, la fel, își dorește soluționarea grabnică a conflictului, pentru că se află la hotarele țării. Moldova urmărește să-și recupereze teritoriul și să-și păstreze suveranitatea. În cele din urmă, cine rămâne în joc, Transnistria și Federația Rusă?! În plus, autoritățile din regiunea transnistreană vor aștepta mereu indicațiile Federației Ruse, care are rolul de lider.
Natalia Ghilașcu: Analizând aceste aspecte, credeți că formatul de negocieri 5+2 este compromis, sau ar trebui să fie create și alte mecanisme pentru a promova negocieri mai eficiente, cel puțin după 25 ani de Independență?
Asif Chaudhrey: Federația Rusă deține un rol important în această regiune, dar și în întreaga lume. Faptul că își menține trupele ruse în regiunea transnistreană denotă că prezența lor la discuţii și negocieri este indispensabilă. Marea provocare rămâne să păstrăm doza necesară de sinceritate în procesul de negocieri ca să identificăm o soluție acceptabilă în acest conflict, să nu le prelungim la nesfârșit. Este de așteptat ca cetățenii de pe ambele maluri să-și dorească prosperitatea, dar pentru aceasta, liderii politici trebuie să explice beneficiile reformelor, să-i convingă că ele sunt cele care garantează prosperitate și apropiere de Uniunea Europeană, iar atunci și oamenii din localitățile rurale le vor înțelege mai bine. Dacă ambele regiuni ar fi prospere, nivelul de trai al cetățenilor nu ar fi diferit. Libera circulație în Uniunea Europeană a avut un oarecare impact în regiunea transnistreană, cetățenii de acolo au vrut să se apropie de Moldova, din simplul motiv că erau mai interesați de pașaportul moldovenesc decât de cel rusesc.
Natalia Ghilașcu: Imaginea Moldovei în străinătate a fost compromisă de scandalurile de corupție. Va mai avea comunitatea internațională încredere să investească în Moldova, o să mai creadă în continuarea reformelor?
Asif Chaudhrey: S-au scurs deja șapte ani de la formarea unei coaliții de guvernare care tot discută despre reforme, valori europene. Banca Națională a Moldovei are rolul de a recâștiga încrederea pierdută în rândul comunității internaționale, de a mări nivelul de transparență a sectorului financiar. Fiecare are un rol important de jucat aici, în domeniul său, mă refer la Ministerul Economiei, al Afacerilor Interne, al Afacerilor Externe, administrația centrală, cu toții trebuie să se concentreze asupra îmbunătățirii situației din Moldova, iar în mod prioritar, să devină cât mai transparente. Ce îi lipsește astăzi Moldovei este o structură de guvernare funcțională, capabilă să formuleze obiective clare pe termen lung și scurt, să consolideze societatea, să dea dovadă de mai multă transparentă și capabilă să formuleze o strategie de implementare a reformelor. Viitoarea generație a Moldovei este speranța țării. Speranța Moldovei sunt tinerii care se remarcă acum la studii, care au făcut cunoștință cu valori universale precum libertatea de exprimare, democraţia, reformele, aceia care au avut ocazia să călătorească și să observe beneficiile reformelor economice, care au trecut printr-o schimbare la nivel individual și, eventual, în familie. Trebuie mizat pe tineri și pe voința cetățenilor. Aniversarea celor 25 ani de independență este un moment perfect pentru o privire retrospectivă și pentru a promova acest mesaj în rândurile tinerilor și anume că Moldova a parcurs un drum cu multe obstacole care va fi decisiv și pentru direcția în care merge țara în următorii 25 de ani.
Natalia Ghilașcu: Dle Asif Chaudhry, Vă mulțumesc pentru acest interviu.
Asif Chaudhrey: Și eu vă mulțumesc și felicit Republica Moldova cu ocazia celor 25 ani de independență.
Sursa: europalibera.org