Să trăim ca-n Europa!

Ambasadele Franței și Germaniei în Republica Moldova își exprimă îngrijorarea privind evoluțiile în curs de desfășurare în Republica Moldova

Ambasadele Franței și Germaniei în Republica Moldova își exprimă îngrijorarea privind evoluțiile în curs de desfășurare în Republica Moldova

23/04/2021
|
0 Comments
|

”Ambasadele Franței și Germaniei sunt foarte îngrijorate de evoluțiile în curs de desfășurare în Republica Moldova și, în special, de încercările de a schimba componența Curții Constituționale, încălcând astfel Constituția”. Această declarație a fost făcută de cele două misiuni diplomatice acreditate la Chișinău și transmisă prin intermediul unui comunicat de presă mass-media vineri seara, 23 aprilie

În comunicat se mai menționează că, ”Ambasadele Germaniei și Franței reiterează atașamentul lor față de respectarea ordinii constituționale în Republica Moldova. Facem apel la atenuarea tensiunilor politice și la soluționarea dezacordurilor prin mijloace democratice, cu respectarea deplină a separării puterilor și a statului de drept.”

Comunicatul de presă a fost lansat după ce Parlamentul de la Chișinău a emis o declarație prin care nu se recunoaște avizul Curții Constituționale a Republicii Moldova din 15 aprilie 2021 și a decis revocarea din funcție a Domnicăi Manole de judecător al Înaltei Curți, numindu-l pe Boris Lupașco în calitate de magistrat al CC .