Să trăim ca-n Europa!

A fost aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022

A fost aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022

13/10/2021
|
0 Comments
|

Cabinetul de miniștri a aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022. Potrivit autorităților, documentul înglobează angajamente ambițioase, dar fezabile, cu impact favorabil domeniilor economic, social și de mediu, conform celor 24 direcții prioritare de activitate, transmite IPN.

„Planul de acțiuni va ghida activitatea Guvernului spre un model de dezvoltare sustenabilă, axat pe investiții, stimularea și dezvoltarea capitalului uman, creșterea competitivității produselor și serviciilor autohtone, transformarea digitală a sectorului public și privat, eficientizarea cheltuielilor statului și administrarea responsabilă a proprietății acestuia, combaterea sărăciei și a inechităților sociale, modernizarea și fortificarea sistemelor de sănătate și educație, promovarea unei politici externe echilibrate, reformarea sectorului justiției, asigurarea ordinii și securității etc.”, se menționează în proiect.

Pentru fiecare direcție prioritară de activitate au fost setate obiective cheie și indicatori de produs sau rezultat, cu ținte concrete, care urmează a fi atinse către finele perioadei de implementare a Planului de acțiuni. De asemenea, Planul de acțiuni conține angajamentele de transpunere a legislației UE, asumate în baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Accent se va pune pe reformarea sistemului justiției. Un sistem funcțional al justiției garantează faptul că cetățenii și mediul de afaceri pot beneficia pe deplin de drepturile lor, consolidează încrederea reciprocă și contribuie la crearea unui mediu investițional favorabil, menționează autorii.

„Prin urmare, îmbunătățirea sectorului justiției, combaterea corupției și asigurarea integrității actorilor din sistem constituie prioritatea majoră a Republicii Moldova, care are o importanță covârșitoare pentru întreaga societate și constituie condiție esențială pentru dezvoltarea cu adevărat a unei societăți democratice în care supremația legii și respectarea drepturilor și a libertăților omului reprezintă valori supreme garantate. În vederea realizării acestor deziderate politicile promovate vor fi orientate spre edificarea unui sector al justiției independent, imparțial, profesionist, responsabil, eficient şi transparent” se mai arată în proiect.

La nivel de administrație publică centrală, acțiunile prioritare se vor axa pe definirea noilor mandate ale instituțiilor publice centrale, eliminarea suprapunerilor, delimitarea clară a rolurilor între instituții, instaurarea principiilor de bună guvernare în cadrul agențiilor și întreprinderilor de stat care să funcționeze după reguli corecte și transparente.

SURSA:ipn.md