27 august 2015 este un nou termen pus în faţa actualei guvernări de către membrii şi simpatizanţii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr (DA). Ei au organizat un nou protest în centrul capitalei astăzi, 7 iunie. Miile de manifestanţi s-au declarat nemulţumiţi de ancheta în cazul banilor dispăruţi de la cele trei bănci cu probleme (BEM, Banca Socială şi Unibank) şi au cerut demisia şefilor de la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), Procuratură, dar şi Parlament, relatează Mesager.
Cu steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene, participanţii la protest au scandat lozinci antiguvernamentale și au cerut măsuri urgente în ceea ce priveşte situaţia din domeniul financiar-bancar. Participanții la protest au acuzat organele statului de faptul că ar fi indiferente la situația din țară și că mușamalizează acțiunile unor grupări care destabilizează economia statului.
„Sunt nemulțumită de salariul pe care îl am, de faptul că copiii noștri pleacă peste hotare. Să se trezească, pentru că lumea se trezește și toți oamenii înțeleg care sunt intențiile lor”, afirmă un participant la protest, citat de Mesager.
„Am venit să fie întors miliardul furat, pentru că s-a băgat mâna în buzunarul la copii, nu numai la veterani, invalizi, care după război au 450 de lei”, spune un alt participant, citat de Mesager.
„Am venit să facem dreptate, că acei de la guvernare nu au grijă de popor. Nu avem locuri de muncă, nu au pensii bătrânii, niciun viitor în Moldova”, afirmă unul din participanți, citat de Radio Moldova Actualități.
„Am venit cu părinți, cu fiica, cu soțul, cu toate rudele, le-am îndemnat să vină și să protesteze împreună cu noi. Îți vine să plângi, nu fac nimic pentru țară, numai furturi, furturi și nimic bun. Unde ne ducem noi, cu ce vor crește copiii noștri, cu nimic, ce viitor au?”, a spus una din participante la protest, citată de Radio Moldova Actualități.
Astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), pe lângă acțiunea de protest organizată de Platforma Civică DA, au organizat un miting electoral Partidul Liberal (PL).
Primii (Platforma Civică DA) s-au arătat nemulțumiți că evenimentele au loc concomitent și i-au îndemnat pe liberali și simpatizanţii acestora să li se alăture. Invitaţia nu a trecut fără altercaţii. Spiritele s-au calmat după ce poliţiştii au format un cordon între cele două tabere.
Potrivit Radio Moldova Actualități, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că acțiunile de protest vor continua, până oamenii vor fi auziți de autorități.
„27 august, atunci când Republica Moldova sărbătorește Ziua Marii Adunări Naționale, iată atunci va fi momentul adevărului, data până la care s-a dat un ultim avertisment actualei guvernări să demită pe toți cei care s-au făcut părtași la acest jaf și să-i bage la pușcărie, să aducă miliardele înapoi”, a spus Andrei Năstase, citat de Radio Moldova Actualități.
La finalul acțiunii, manifestanții au adoptat o rezoluție, în care au condamnat pasivitatea guvernării în cazul anchetei de la BEM și au cerut eliberarea din funcții a unor importanți factori de decizie, iar ulterior au mărșăluit din PMAN, până la CNA, unde au cerut demisia conducerii.
Platforma DA a organizat, până acum, două demonstrații de amploare, la care au participat zeci de mii de persoane, prima pe 5 aprilie și a doua pe 3 mai.
Sursa: trm.md