Să trăim ca-n Europa!

COMISIA EUROPEANA Ursula von der Leyen ar urma să-și anunțe intenția de a candida pentru un al doilea mandat la șefia Comisiei Europene pe 19 februarie

COMISIA EUROPEANA Ursula von der Leyen ar urma să-și anunțe intenția de a candida pentru un al doilea mandat la șefia Comisiei Europene pe 19 februarie

21/01/2024
|
0 Comments
|

Ursula von der Leyen își va anunța cel mai probabil candidatura pentru un al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene pe 19 februarie, la Berlin, conform informațiilor oferite de două persoane familiarizate cu planurile politicianului german aflat la conducerea executivului european, informează Politico Europe.

Conducerea partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU) din care face parte von der Leyen se reunește în capitala germană, unde este de așteptat să sprijine în mod oficial nominalizarea ei, potrivit acestor persoane, cărora li s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre planurile confidențiale.

Familia paneuropeană a partidului CDU, Partidul Popular European (PPE), va trebui să aprobe nominalizarea Ursulei von der Leyen la un congres al partidului care va avea loc la București pe 6-7 martie, deși acest lucru este considerat o formalitate având în vedere greutatea politică a CDU și absența altor candidați din PPE.

Citiți și: Congresul PPE va avea loc la Romexpo din București pe 6-7 martie. Cea mai mare familie politică europeană va desemna, în România, candidatul pentru șefia Comisiei Europene

În calitate de ”Spitzenkandidat”, von der Leyen va fi vârful de lance al campaniei electorale a PPE, chiar dacă nu concurează pentru un loc în Parlamentul European. În schimb, von der Leyen ar urma să se înscrie în cursa pentru a fi din nou numită la șefia Comisiei pentru perioada 2024-2029.

”Pot confirma că o reuniune a conducerii partidului este planificată pentru 19 februarie”,  a declarat un purtător de cuvânt al CDU, dar a refuzat să facă alte comentarii. Un purtător de cuvânt al lui von der Leyen nu a putut fi contactat pentru un comentariu.

Liderul partidului CDU, Friedrich Merz, a declarat deja anul trecut că dorește ca von der Leyen să candideze pentru un al doilea mandat de președinte al Comisiei.

Informațiile apar în contextul în care Ursula von der Leyen se află sub presiune pentru a declara dacă intenționează să candideze pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, mai ales în urma anunțului făcut de președintele Consiliului European Charles Michel, acela de a intra în cursa pentru alegerile europarlamentare, părăsind postul mai devreme.

Până în prezent, singurul care pare să îi facă concurență Ursulei von der Leyen pentru fotoliul de președinte al Comisiei Europene este  socialistul Nicolas Schmit.

Sursa:caleaeuropeana.ro