În perioada 22-23 iulie 2023, în orașul Konaev, regiunea Almaty s-a desfășurat în premieră Forumul Internațional al Media și Turismului, organizat de Fundația Jurnaliştilor vorbitori de limbă turcă, Administrația Publică a regiunii Almaty, Ministerul Informației și Dezvoltării Sociale și Ministerul Culturii și Sportului din Republica Kazahstan. Evenimentul a atras reprezentanți din 16 țări ale lumii, inclusiv Regatul Unit, Elveția, Austria, Belgia, Germania, Franța, Republica Olandeză, Uzbekistan, Republica Moldova, Ciprul de Nord, Turcia și Uzbekistan.
Ministrul Informației și Dezvoltării Sociale Darkhan Kydyral, paticipând la for a menționat în discursul său rolul important al suportului informațional în dezvoltarea turismului și popularizarea patrimoniului național.
Darkhan Kydyral, Ministrul Informației și Dezvoltării Sociale al Republicii Kazahstan:
„Se știe că acum sprijinul informațional și popularizarea sunt importante pentru dezvoltarea turismului. Prin urmare, credem că forumul de astăzi, care a unit sfera media și turismul într-o singură direcție, are o importanță profundă pentru a sublinia și mai mult posibilitățile acestui spațiu istoric și a-l prezenta lumii întregi.”
Organizatorul evenimentului, președintele Fundației jurnaliștilor de limbă turcă Naziya Zhoyamergenovna a remarcat că, turismul mondial a primit un nou impuls după pandemie, iar veniturile din anul trecut au atins cifra de 1 trilion de dolari SUA.
Naziya Zhoyamergenkızı, președintele Fundației jurnaliștilor de limbă turcă:
„Regiunea Almaty este spațiul principal pentru dezvoltarea tradițiilor și obiceiurilor vechi kazahe. Iată de ce acest loc a fost selectat drept loc de desfășurare al primului forum privind rolul mass-media în promovarea turismului. Călătoriile în străinătate sunt bune, dar în Kazahstan sunt multe obiective turistice puțin exploarate, respectiv, vă îndemn să acoperiți și să prezentați pe larg potențialul turistic al Kazahstanului”.
Forumul din orașul Konaev a reunit 200 de profesioniști media din 16 țări, precum Regatul Unit al Marii Britanii, Elveția, Austria, Belgia, Germania, Franța, Olanda, Ciprul de Nord, Uzbekistan, Republica Moldova, Turcia și Uzbekistan. Republica Moldova a fost reprezentată de jurnalista Ludmila Barba. În prezentarea făcută de ea în cadrul forului, ea a povestit despre experiența și practica Republicii Moldova de a cumula sinergia autorităților centrale, ale sectorului neguvernamental și a business-ului pentru dezvoltarea turismului.
Ludmila Barba, jurnalist, TV Moldova-1:
” În 2013, potrivit studiului Lonely Planet, Republica Moldova ocupa locul I in Europa și locul II în lume ca cea mai necunoscută tară. Dar, grație sinergiei autorităților centrale, a sectorului neguvernamental și a mediului de afaceri în domeniului turismului deja în 2018 Moldova a intrat în top zece a celor mai dorite destinații turistice din lume.”
Participanții For au subliniat importanța rolului mass-media în popularizarea atracțiilot istorice și culturale ale Kazahstanului atât în presa din străinătate cât și în cea națională.
Potrivit experților, într-o singură zi poți vedea ghețari și pajiști alpine, poți să te plimbi prin păduri de conifere, iar după câteva ore să te plimbi printre dunele de nisip. Printre atracțiile de bază ale regiunii Alamaty sunt Canionul Charyn și Lacul Kolsai. Aceștia au fost vizitați de oaspeți din străinătate în prima zi a forumului. Â
Vatan Oz, jurnalist din Marea Britanie: ”Am mai fost în regiunea Almaty, dar de data aceasta am văzut pentru prima dată pe Kolsai și Charyn. Sunt uimit de frumusețea naturii. Desigur, această regiune ar trebui să devină un lider turistic. Industria trebuie dezvoltată în continuare. Tocmai la asta contribuie astfel de forumuri.”
Reprezentanții mass-media din 16 țări au discutat despre potențialul turistic al Kazahstanului și al regiunii Almaty.
Marat Sultangaziyev, șef al administrației publice locale a regiunii Almaty:
„Am vorbit despre cooperarea reciprocă a domeniul jurnalismului și a sferei turismului. Am observar un mare interes pentru regiune, în general, și pentru țara noastră, pentru valorile noastre naționale, pentru natura deosebită.”
Participanții la primul for international ” Mass-media și turismul” au avut posibilitatea să viziteze două dintre cele mai importante atracții turisrice ale regiunii Almaty. Este vorba de Canionul Charyn care se întinde pe pe o distanță de 154 km de-a lungul râului Charyn și lacul de munte Kolsay.
Parcul Natural Național de Stat „Lacurile Kolsai” a fost înființat în conformitate cu Decretul Guvernului Republicii Kazahstan nr. 88 din 7 februarie 2007. Este situat în districtele Rayymbek și Talgar din regiunea Almaty din Kazahstan.