Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări şi teritorii la summit-ul său virtual dedicat democraţiei din luna decembrie, printre invitaţi numărându-se principalii aliaţi occidentali ai Statelor Unite, informează AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele american a fost clar chiar de la sosirea sa la Casa Albă în luna ianuarie: lupta dintre democraţii şi autocraţii, acestea din urmă întruchipate în opinia sa de China şi Rusia, se află în centrul politicii sale externe.
“Summitul pentru democraţie”, un angajament al campaniei sale electorale a cărui primă ediţie va avea loc online pe 9 şi 10 decembrie, urmând ca o întâlnire faţă în faţă să fie organizată în 2022, este una din piesele de rezistenţă ale acestei priorităţi de politică externă.
Lista ţărilor invitate a fost publicată marţi pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, iar România şi Republica Moldova se numără printre ţările invitate.
În ce o privește, România și-a manifestat în multiple rânduri susținerea pentru summitul convocat de Joe Biden din perspectiva asigurării președinției Comunității Democrațiilor.
Deloc surprinzător, principalii rivali ai Washingtonului, China şi Rusia, nu figurează printre invitaţi.
Nici Turcia, aliată a Washingtonului în cadrul NATO dar al cărei preşedintele Recep Tayyip Erdogan a fost calificat drept “autocrat” de către Joe Biden, nu figurează printre ţările participante şi nici Ungaria premierului Viktor Orban.
În schimb, preşedintele Biden a invitat Taiwanul. Prezenţa Taipeiului la summit-ul virtual ar urma să contribuie la menţinerea tensiunile deja ridicate cu China din ultimele săptămâni referitoare la destinul insulei.
India, deseori denumită “cea mai mare democraţie a lumii”, este invitată în pofida criticilor frecvente din partea apărătorilor drepturilor omului la adresa prim-ministrului său naţionalist Narendra Modi. La fel şi Pakistanul, în ciuda relaţiei sinuoase cu Washingtonul.
Din regiunea Orientului Mijlociu, Israelul şi Irakul sunt singurele ţări invitate la această întâlnire. Aliaţii tradiţionali arabi, Egipt, Arabia Saudită, Iordania, Qatar şi Emiratele Arabe Unite vor fi absente.
Preşedintele Joe Biden a invitat şi Brazilia, care este condusă de controversatul preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro.
Din Europa, şi Polonia este reprezentată, în pofida tensiunilor recurente în relaţia dintre Varşovia şi Uniunea Europeană privind respectarea statului de drept.
Din partea continentului african, R.D. Congo, Kenya, Africa de Sud, Nigeria şi Niger se numără printre ţările invitate.
Pentru un prim summit “există motive întemeiate pentru a avea o gamă largă de actori prezenţi deoarece permite un schimb mai bun de idei”, a declarat pentru AFP, înainte de publicarea listei, Laleh Ispahani din partea Open Society Foundation.
În opinia sa, mai degrabă decât să facă din acest summit o întâlnire anti-China,”ceea ce ar reprezenta o oportunitate pierdută”, preşedintele Joe Biden trebuie să profite de aceste întâlniri care vor reuni atât lideri cât şi reprezentanţi ai societăţii civile pentru “a aborda criza reprezentată de declinul sever al democraţiei în întreaga lume, inclusiv în cazul unor modele relativ puternice, precum Statele Unite”.
Acest summit este organizat în contextul în care democraţia a suferit multe eşecuri în ultimele luni în ţări în care Statele Unite şi-au pus mari speranţe: Sudan şi Myanmar, teatre ale unor lovituri de stat militare, Etiopia, pradă unui conflict ce riscă să ducă la dezintegrare sau chiar Afganistan, unde talibanii au revenit la putere ca urmare a retragerii americane, după 20 de ani de eforturi de democratizare.
SURSA: caleaeuropeana.ro