Pentru a fi respectat articolul 98, alineatul 1, din Constituție, fracțiunile parlamentare și președintele Republicii Moldova trebuie să recurgă la noi consultări. Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul președintelui Maia Sandu prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat candidat la funcția de prim-ministru, transmite IPN.
Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea deputaților Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski. Președintele Curții, Domnica Manole, a declarat că sesizarea a fost declarată inadmisibilă în partea ce ține de solicitarea autorilor de a aprecia dacă prin refuzul de a desemna în funcția de prim-ministru candidatul propus de majoritatea parlamentară președintele a săvârșit o faptă gravă în sensul articolului 98, alineatul 1 din Constituție.
Hotărâre este definitivă, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Pe 11 februarie premierul desemnat, Natalia Gavrilița, nu a obținut niciun vot în plenul Parlamentului, eșuând astfel prima tentativă de învestire a Guvernului. În aceeași ședință, PSRM a anunțat în plen crearea unei majorități parlamentare, formată împreună cu Platforma Pentru Moldova, din care fac parte și deputații din Partidul Șor. Majoritatea a propus-o la funcția de premier pe Mariana Durleșteanu, fostă ministră a finanțelor. În ziua respectivă, președintele Maia Sandu a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița candidat la funcția de prim-ministru, iar decretul prezidențial a fost contestat de deputații PSRM la Curtea Constituțională.
SURSA: ipn.md