Amenzile pentru fapte de corupție trebuie majorate și raportate atât la veniturile reale și averea făptașului, cât și la mărimea avantajului necuvenit obținut de acesta, dar și la dauna cauzată. În același timp, cei care se fac vinovați de infracțiuni de corupție ar trebui să fie privați de dreptul de a ocupa orice funcție publică.
Aceste concluzii se conțin în studiul „Sancțiuni disuasive pentru acte de corupție. Instanțe specializate/complete de judecată anticorupție. Practici internaționale și propuneri pentru Moldova”, elaborat cu sprijinul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Recomandările studiului se bazează pe analiza standardelor internaționale și a cadrului legal național în domeniul combaterii corupției. Autorii studiului sunt Tilman Hoppe, expert internațional în anticorupție și Lilian Apostol, expert național.
Autorii studiului notează că legislația majorității țărilor din regiune prevede pedepse maxime pentru fapte grave de corupție. Totodată, amenzile sunt percepute ca fiind mult mai eficiente decât pedepsele privative de libertate. Și în Republica Moldova, potrivit unor studii ale Centrului Național Anticorupție, amenzile sunt aplicate în 71% de cazuri de infracțiuni de corupție, instanțele de judecată aplicând pedepse „reale” cu închisoare în nu mai mult de 16% din toate cazurile.
În același timp, studiile CNA au constatat că sancțiunile pronunțate în trecut erau disproporționale în comparație cu beneficiile pe care le obțineau infractorii. Astfel, în medie, era mai convenabil să primești/dai o mită mai mare, deoarece erai expus riscului unor amenzi mai mici; cu cât era mai mare mita cu atât era mai mică amenda.
Autorii studiului recomandă renunțarea la practica de reducere în jumătate a sumelor amenzilor, care se aplică în cazul unor infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, în cazul în care acestea sunt achitate în cel mult 72 ore din momentul în care hotărârea devine executorie. Potrivit lor, reducerea de 50% este excesivă în contextul luptei împotriva corupției și ar promova următorul mesaj: „Dacă trebuie să achiți o amendă pentru a te îmbogăți din corupție, primești o reducere dacă o achiți prompt (ceea ce de obicei nu este o problemă pentru o «afacere din corupție» gestionată eficient”.
Totodată, în studiu se menționează că amenzile pot avea un rol important în prevenirea și combaterea corupției, dar că orice reformă în acest domeniu va avea impact doar dacă investigarea, urmărirea penală și judecarea actelor de corupție vor fi, de asemenea, eficiente.
Un alt aspect la care se referă studiul este discalificarea (sau pierderea dreptului de a ocupa funcții publice) ca formă complementară a pedepselor principale pentru infracțiuni de corupție. Această practică este prevăzută atât de legislația penală, cât și de cea contravențională. Cel mai înalt termen al interdicției nu depășește 15 ani pentru forme agravate ale infracțiunilor de corupție, iar termenul cel mai mic este nu mai puțin de 3 luni. Discalificarea se referă strict la funcția în care făptașul a comis actul de corupție. Legislația penală și cea contravențională interzice deținerea unei anumite funcții sau exercitarea unei anumite activități specifice care a fost utilizată în activitatea penală sau abaterea contravențională. Drept rezultat, făptașul discalificat ar putea să solicite exercitarea dreptului său de a aplica la alte funcții publice ne-conexe.
Experții constată că această practică nu este conformă cu standardele internaționale. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și alte standarde internaționale, percep discalificarea ca fiind o interdicție de a ocupa „orice funcție cu titlu public sau un post din sfera publică”. Reieșind din prevederile curente a Codurilor Penal și Contravențional al Republicii Moldova, sancțiunea discalificării trebuie să fie armonizată cu acest principiu. Mai mult ca atât, discalificarea trebuie să fie egal aplicabilă oricărei infracțiuni de corupție precum și contravenției.
Autorii studiului se referă și la posibilitatea creării unor instanțe anticorupție specializate, care sunt un fenomen relativ nou, majoritatea acestora fiind constituite în ultimul deceniu. În multe țări, acest mecanism permite selectarea celor mai capabili judecători de a examina cazurile de corupție și/sau celor care sunt instruiți continuu în specialitate, iar pentru a accelera procesarea cazurilor de corupție, multe jurisdicții impun termene-limită. Astfel de instituții permit partajarea unui număr rezonabil de cazuri per judecător, ceea ce permite procesarea mai rapidă a cazurilor.
Studiul notează că în condițiile Republicii Moldova instanțele de drept comun sunt copleșite în special cu dosare de corupție de anvergură: inculpații notorii în dosarele de corupție angajează în medie șase avocați diferiți. Aceștia utilizează orice modalitate posibilă de a tergiversa și obstrucționa procesul de judecată. În aceste condiții, este evident că o instanță de drept comun cu un volum mare de dosare și un orar restrâns pentru judecarea cauzelor este suprasolicitată și predispusă să cedeze cel puțin unor tactici utilizate de avocații apărării, susțin autorii studiului.
Pe de altă parte, studiul relevă și anumite riscuri legate de constituirea unei instanțe anticorupție. Printre acestea se numără faptul că relațiile strânse între judecătorii specializați și alți actori (avocați, experți) ar putea crea dependențe, conflicte de interes sau chiar ar putea să faciliteze coruperea țintită. Totodată, presiunea excesivă asupra unei instanțe anticorupție ar putea distrage atenția publică de la necesitatea de a implementa reforme în alte instituții, cum ar fi poliția și procuratura generală, și sectorul judiciar ca un tot întreg.
Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei are drept obiectiv crearea unui sistem durabil de integritate și anticorupție în cadrul entităților din sectorul public și privat, precum și în cadrul sectorului asociativ. Proiectul se desfășoară în perioada 2019-2021.
SURSA: UNDP Moldova