Să trăim ca-n Europa!

De la acord istoric la agonia bugetului UE blocat de Polonia și Ungaria. Angela Merkel: Cuvântul amenințare nu există. Avem datoria de a încerca și de a găsi o cale

De la acord istoric la agonia bugetului UE blocat de Polonia și Ungaria. Angela Merkel: Cuvântul amenințare nu există. Avem datoria de a încerca și de a găsi o cale

20/11/2020
|
0 Comments
|

Cei 27 de șefi de state sau de guverne din Uniunea Europeană au discutat fără succes joi, într-un tele-summit consacrat crizei COVID-19, și despre blocada politică impusă de Polonia și de Ungaria, susținută și de Slovenia, care s-au opus prin veto adoptării bugetului UE și a fondului de redresare de 1.824,3 miliarde de euro din cauza corelării acestora cu respectarea statului de drept.

Schimbul de opinii, care a avut loc în debutul videoconferinței liderilor europeni, va fi urmat de discuții în următoarea perioadă și de noi negocieri în cadrul Consiliului European din 10-11 decembrie 2020, când ar trebui adoptat întregul acord pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Trebuie să rămânem uniți. Acest pachet financiar este esențial pentru recuperarea noastră economică (…) O vastă majoritate a statelor membre sunt de acord cu compromisul privind condiționalitatea (n.r. – privind statul de drept). Câteva state membre au indicat că nu pot sprijini” acest compromis, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European, într-o conferință de presă ce a urmat tele-summitului liderilor UE.

Președinția germană a Consiliului UE și Parlamentul European au ajuns la 5 noiembrie la un acord politic privind condiționarea fondurilor UE de statul de drept, înțelegere precursoare acordului provizoriu din 10 noiembrie între președinția germană și negociatorii PE privind bugetul UE de 1,82 trilioane de euro.

Angela Merkel: “Avem datoria de a încerca”

Responsabilă de aceste tratative în numele președinției germane a Consiliului UE, cancelarul Angela Merkel a subliniat că acest blocaj semnifică că “trebuie să continuăm să discutăm cu Ungaria și Polonia”.

“Avem un consens privind bugetul UE, dar nu asupra mecanismul statului de drept”, a declarat ea jurnaliștilor după summit, informează Deutsche Welle.

Merkel a descris această situație drept “o problemă foarte serioasă”, însă a refuzat să se refere la amenințări la adresa celor două țări, precum suspendarea drepturilor de vot sau adoptarea bugetului fără Budapesta și Varșovia prin intermediul cooperării consolidate prevăzute de tratate.

Pentru mine, cuvântul amenințare în acest context nu există. Avem datoria de a încerca și de a găsi o cale“, a mai precizat ea, care anterior acestui tele-summit a avut o convorbire telefonică cu președintele Klaus Iohannis, securizând sprijinul României față de condiționarea fondurilor euroepne de statul de drept. Mai mult, și premierul Ludovic Orban a utilizat prilejul unui interviu pentru Politico Europe, AFP și Bloomberg pentru a avertiza Polonia și Ungaria că blocarea bugetului “afectează negativ” Uniunea Europeană.

Parlamentul European nu este dispus la “nicio concesie” față de Ungaria și Polonia

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și premierul sloven Janez Janša au luat cuvântul în cadrul videoconferinței pentru a-și reafirma obiecția de a lega fondurile UE de criteriul statului de drept, remarcă EU Observer.

De altfel, premierul Poloniei a precizat miercuri că țara sa va bloca și la votul final bugetul multianual al Uniunii Europene, cum a procedat luni alături de Ungaria la un vot preliminar, cele două țări fiind împotriva mecanismului prin care accesul la fondurilor europene este condiționat de respectarea statului de drept.

Drept replică, Parlamentul European, prin președintele David Sassoli, și liderii grupurilor politice, a transmis că nu va face ”nicio concesie” în privința condiționării fondurilor europene de respectarea statului de drept în faţa Ungariei şi Poloniei.

Liderii Uniunii Europene urmează să se reunească la mijlocul lunii decembrie – fie virtual, fie personal, în funcție de pandemie – în cadrul summitului Consiliului European de iarnă care ar putea sigila un acord, acesta fiind și ultimul summit european în cadrul președinției germane a Consiliului UE

Franța și Olanda au sugerat că reproiectarea fondului de redresare într-un acord interguvernamental – fără Polonia și Ungaria – , însă aceasta ar putea fi o “ultimă soluție”.

Regimul de condiționalitate face parte din pachetul de măsuri legate de următorul cadru financiar multianual și planul de redresare și permite protejarea bugetului UE atunci când se stabilește că încălcarea principiilor statului de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze grav buna gestiune financiară a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-un stat membru. Acest acord de condiționare acoperă toate fondurile UE, inclusiv resursele alocate prin instrumentul de recuperare Next Generation EU.

O amânare a adoptării acestui buget ar afecta fiecare stat membru, care se confruntă cu efectele socio-economice și sanitare ale pandemiei. România are 79,9 miliarde de euro alocate la nivelul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 și a fondului de redresare.

Sursa: caleaeuropeana.ro