Să trăim ca-n Europa!

Republica Moldova solicită sprijinul României pentru a achiziționa Redemsivir și vaccin împotriva COVID-19

Republica Moldova solicită sprijinul României pentru a achiziționa Redemsivir și vaccin împotriva COVID-19

14/08/2020
|
0 Comments
|

Republica Moldova a cerut sprijinul României pentru a achiziționa vaccinuri împotriva COVID-19, dar și medicamentul Remdesevir, aprobat pentru tratarea formelor grave ale infecțiilor cu noul coronavirus, informează Digi24.

Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale  din R. Moldova (AMDM), Eremei Priseajniuc, a fost miercuri și joi la București, unde s-a întâlnit cu Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cu omologul său de la Agenția Medicamentului din România, Bujor Eugen Almășan, dar și cu europarlamentarul Cristian Bușoi.

“Rugămintea noastră este să examinați posibilitatea includerii Republicii Moldova în această solicitare pentru obținerea medicamentului Remdesevir, precum și a vaccinurilor Anti-Covid-19, pentru inițierea imunizării populației Republicii Moldova, în special din grupurile de risc major din țara noastră (lucrători medicali, persoane vârstnice, persoane cu comorbidități, copii etc.)” i-a spus Eremei Priseajniuc lui Raed Arafat, potrivit unui comunicat al AMDM.

Solicitarea Republicii Moldova vine în condițiile în care președintele Igor Dodon a anunțat miercuri că a negociat la Moscova achiziționarea de doze din vaccinul anti-COVID pe care Rusia susține că l-a descoperit. Vaccinul, privit cu circumspecție de specialiști din lumea întreagă, a fost respins de președintele Klaus Iohannis, care a anunțat că România nu va achiziționa acest vaccin, pentru că nu are o omologare internațională.

Sursa:caleaeuropeana.ro