Politologul Dionis Cenușă afirmă că, deja sunt cunoscute condițiile pentru a doua tranșă a viitoarei asistențe macrofinanciare a Uniunii Europene (UE) pentru Republica Moldova(RM) (100 milioane EUR), informează TRIBUNA.
Iată despre ce condiții este vorba, potrivit politologului:
„Vechi:
- Investigarea furtului miliardului (activitatea procuraturii).
- Armonizarea cu Codul Vamal al UE (armonizare legislativă).
- Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii (reforma justiției).
- Activitatea autorității naționale pentru integritate (politici anti-corupție).
Noi:
- Contracararea contrabandei cu țigări și alcool (combaterea crimei și ordinea publică).
- Gestionarea crizei sanitare”.
Expertul mai afirmă că toate îi par necesare și utile.
„Dar una îmi este extrem de sensibilă și inedită – cea legată de gestionarea crizei sanitare. Or, vorbim despre o infecție, a cărei contracarare și izolare a răspândirii implică introducerea și aplicarea restricțiilor. Altfel spus, măsurile trebuie echilibrate între restricții și impunerea distanțării sociale și respectiv acțiuni de relaxare pentru a susține economia, în contextul crizei economice iminente. Gestionarea crizei sanitare depinde de foarte mulți factori, nu doar de cei politici. De aceea, această condiție necesită explicații și o metodologie separată”, a punctat el.
Dionis Cenușă a menționat că, UE va fi nevoită sa folosească și alte criterii, nu doar statistica.
„Mai mult decât atât, asistența macrofinanciară de același gen este acordată Ucrainei și Georgiei. Cea din urmă este cel mai eficient stat din regiune, dar nu și Ucraina. Deci, întrebarea este dacă UE va aplica condiționalitatea privind gestionarea crizei sanitare și față de Ucraina sau nu? Deși avem cele mai puține condiții atașate de o asistență macrofinanciară din 2017 încoace. Fiind puține, monitorizarea lor va fi mai eficientă și, probabil, mai strictă”, a mai scris Cenușă.
Sursa: tribuna.md