Să trăim ca-n Europa!

SUA a donat Ministerului Apărării echipament de protecție în valoare de 15 mii de dolari

SUA a donat Ministerului Apărării echipament de protecție în valoare de 15 mii de dolari

14/05/2020
|
0 Comments
|

Un lot de echipament individual de protecție în valoare de 15 mii de dolari a fost donat de către Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău, instituțiilor medicale ale Ministerului Apărării, se anunță într-un comunicat de presă al ministerului.

Lotul conține termometre cu infraroșu, costume de protecție, ecrane de protecție (viziere), măști, ochelari de protecție, mănuși de nitril, respiratoare și alte echipamente individuale. Acestea sunt destinate pentru protecția cadrelor medicale din Spitalul Clinic Militar Central și Centrul Consultativ Diagnostic al Ministerului Apărării.

În cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Spitalului Clinic Militar Central, ambasadorul american în Republica Moldova, Dereck Hogan, a menționat că prin donația oferită, SUA își dorește să sprijine eforturile comune de combatere a situației epidemiologice atât în Republica Moldova, cât și în întreaga lume. „Aceasta este o mică parte din asistența noastră pentru a ajuta Republica Moldova să combată acest virus. Donația este un semn al angajamentului nostru față de Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult să conlucrăm cu dumneavoastră în depășirea acestei crize”, a spus ambasadorul.

La rândul său, ministrul Alexandru Pînzari a mulțumit părții americane pentru receptivitate și ajutor. „COVID-19 este o provocare pentru toată lumea, dar sunt convins că prin eforturi comune vom reuși să prevenim acest virus”, a menționat ministrul.

Sursa:Comunicat de presă al Ministerului Apărării