Zece apicultori din țară și-au unit forțele și au creat două cooperative: Green Apis Nord și Green Apis Sud. Acest lucru a fost posibil grație suportului Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova (PEDAM), implementat de Organizația neguvernamentală și non-politică Green Nations. Apicultorii moldoveni s-au ghidat de exeriența colegilor lor de breaslă din statele europene, care au reușit să înregistreze rezultate semnificative. ”Activând în comun îți poți atinge mult mai ușor scopurile”, – aceasta este concluzia la care au ajuns membrii noilor cooperative.
Cele două cooperative includ apicultori din 7 raioane ale țării. Green Apis Nord, formată din 5 membri, își va axa activitatea pe procesarea mierii. Membrii cooperativei și-au mai propus să promoveze consumul de miere pe piața internă și să ofere instruiri în apicultură persoanelor cu necesități speciale.
Veneamin Culeac, președintele Green Apis Nord: „ Atunci când ne-au fost prezentate oportunitățile PEDAM, dar și alte avantaje ale cooperării, nu am ezitat prea mult și am creat această cooperativă. Suntem mulțumiți că vom putea activa în mod transparent și vom avea posibilitatea să beneficiem de suportul acordat în cadrul diverselor proiecte, cum ar fi MAC-P sau Livada Moldovei. În total avem circa o mie de familii de albine, dorim, însă, să majorăm numărul lor până la 2500. Am vrea să creăm centre de instruire pentru copiii din școli și de la grădinițe pentru a le demonstra acestora cum se dezvoltă albinele și cum se produce mierea”.
Green Apis Sud își propune să se ocupe preponderent cu producerea mătcilor de albine. Cu suportul Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova cooperativa va desfășura și cursuri de instruire în apicultură pentru persoanele cu necesități speciale, pentru foștii deținuți și pentru tinerii ce doresc să-și lanseze o afacere în apicultură.
Petru Secară, președintele Green Apis Sud: „Noi, cei 5 apicultori, ne cunoaștem de mai mult timp, însă Programul PEDAM ne-a stimulat să ne înregistrăm oficial asociația și să lucrăm împreună. Consolidându-ne puterile ne va fi mult mai ușor să dezvoltăm afacerile. În plus, am obținut și avantajul de a fi eligibili pentru diverse granturi”.
Cooperativa Green Apis Sud are 12 locații printre care Comrat, Cimișlia, Basarabeasca, Ialoveni, unde sunt amplasași stupi cu circa 2 mii de familii de albine. Pe viitor apiculturii din această cooperativă planifică să sporească numărul lor până la 3 mii., a explicat Petru Secară, președintele Green Apis Sud.
Denis Cernomoreț, Președintele asociației Green Nations, susține că scopul principal al Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova este de a învăța apicultorii cum să coopereze și cum să dezvolte afaceri de succes. De exemplu, cele două cooperative vor beneficia de suportul PEDAM la achiziționarea terenului agricol, elaborarea planului de afaceri, proiectarea și lansarea halelor pentru procesarea mierii.
Denis Cernomoreț, Președintele asociației Green Nations: „Dorim să demonstrăm că, doar colaborând și acționând împreună pot fi atinse rezultate frumoase. Acest proiect are și o pronunțată componentă socială. În cadrul Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova, în colaborare cu cele două cooperative, noi vom desfășura instruirea persoanelor cu necesități speciale. În anul curent de instruiri în domeniul apiculturii vor beneficia 20 de persoane în scaune cu rotile, iar alți 50 vor învăța cum să-și dezvolte afaceri ce le-ar putea asigura un venit bun. Vom oferi o șansă și oamenilor care anterior au fost certați cu legea, dar și-au ispășit pedeapsa în penitenciare. Noi le vom demonstra că este posibil să câștigi bani în mod onest.”
În cadrul Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova (PEDAM) este preconizată crearea pe teritoriul țării a 7 cooperative de apicultori. Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova (PEDAM) este desfășurat în parteneriat cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Ministrerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Green Nations Moldova este o organizație non-guvernamentală și non-politică, care își propune să conecteze agricultorii moldoveni la piața europeană. Realizarea acestui obiectiv strategic în viziunea Green Nations poate fi atins prin consolidarea forțelor la nivel guvernamental între state, prin structurarea și promovarea produsului local, astfel încît acesta să satisfacă așteptările consumatorilor europeni.