Să trăim ca-n Europa!

Pavel Filip: Sper că vom avansa în relațiile cu UE pe parcursul președinției României

Pavel Filip: Sper că vom avansa în relațiile cu UE pe parcursul președinției României

11/01/2019
|
0 Comments
|

Premierul Pavel Filip și-a exprimat speranța că, pe parcursul președinției române la Uniunea Europeană, Republica Moldova va avansa în relațiile sale cu UE și își va consolida poziția sa în cadrul Parteneriatului Estic. Despre aceasta se menționează într-o scrisoare a premierului, către omologul său român, Viorica Dăncilă, cu prilejul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie, anul curent, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al executivului.

„Salutăm intenția Președinției române de a lansa reflecții strategice cu privire la viitorul cooperării cu țările Parteneriatului Estic (PaE). Republica Moldova este interesată ca în viitor PaE să îmbine de o manieră mai armonioasă necesitățile de cooperare tehnică și sectorială cu prioritățile politice pe termen lung ale partenerilor estici, în special ale celor trei țări asociate”, se mai spune in scrisoare.

Șeful executivului de la Chișinău a menționat că, în prezent, există un dialog foarte bun cu Bucureștiul, iar agenda comună este una europeană. Urmează să fie dezvoltate în continuare proiecte de infrastructură și de interconectare, astfel încât Republica Moldova să fie mai aproape de marea familie europeană.

Pavel Filip a urat succes Guvernului României în exercitarea mandatului, exprimându-și încrederea că acesta este o oportunitate atât pentru avansarea agendei europene a Republicii Moldova, cât și pentru aprofundarea cooperării bilaterale.

Consiliul Uniunii Europene este instituția în care guvernele statelor membre își promovează pozițiile naționale. Este una dintre cele șapte instituții europene, care, alături de Parlamentul European și Comisia Europeană, este responsabilă pentru negocierea legislației europene.
Sursa: ipn.md