Liderii europeni, au discutat, în seara de 23 aprilie, două propuneri ale Președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în cadrul reuniunii speciale pe tema crizei refugiaților din Marea Mediterană.
Juncker a încercat să folosească reuniunea pentru a promova politica UE în domeniul migrației. „Propunerea ,mea pe tema imigrației ilegale nu a fost susținută”, a spus el reporterilor după încheierea summitului.
De asemenea, el a încercat să stabilească instalarea pe teritoriul Europei a 10.000 de refugiați. În schimb, va fi nevoie să fie implementat unj proiect pilot pentru instalarea celor care se califică pentru a primi protecție.
În afara acestui proiect pilot, nu avem mandat pentru relocarea imigranților, a spusi Juncker.
Concluziile agreate de liderii UE solicită un nou program pentru „reîntoarcerea rapidă a imigranților ilegali din statele membre cele mai expuse” – cel mai probabil incluzând Grecia, Malta și Italia.
Juncker a subliniat că un sistem legal de imigrație este parte a soluției pentru imigrația ilegală. Acesta a mai spus că totuși concluziile summitului permit Comisiei să lucreze în continuare pe agenda politicii de imigrație, care ar urma să fie asoptată la jumătatea lunii mai.
Sursă http://www.euractiv.com/sections/global-europe/juncker-suffers-double-blow-immigration-summit-314053