Să trăim ca-n Europa!

Protest la CSM împotriva regulamentului privind publicarea hotărârilor judecătorești

Protest la CSM împotriva regulamentului privind publicarea hotărârilor judecătorești

10/10/2017
|
0 Comments
|

Jurnaliști și activiști civici au protestat marți, 10 octombrie, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii împotriva regulamentului CSM privind publicarea hotărârilor judecătorești pe portalul instanțelor, transmite IPN.

Vadim Vieru, avocat Promo-LEX, a declarat pentru presă că cel mai important detaliu din acest regulament este că numele, prenumele și alte date ale justițiabililor vor fi anonimizate. Acest lucru va complica foarte mult activitatea jurnaliștilor de investigație, dar și accesul publicului larg la dosare de rezonanță. „Or, atunci când mergi în instanța de judecată, inclusiv justițiabilul, trebuie să-și asume riscul că numele său va apărea pe o hotărâre publică, atât timp cât această hotărâre este pronunțată public și este publicată pe site-ul instanței. Nu este ceva ieșit din comun, pentru că avem și pagina web a instanțelor internaționale – mă refer aici la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Curtea Europeană de Justiție, Curtea Penală Internațională – unde niciodată nu s-a pus problema anonimizării sub aspect general al tuturor hotărârilor care sunt emise. Sunt anumite excepții sub aspectul anonimizării, însă doar atunci când sunt justificate de anumite circumstanțe”, a notat avocatul.

Jurnalistul de investigație Victor Moșneag susține că acest regulament îngrădește accesul la hotărârile publicate pe portalul instanțelor de judecată. Pe lângă faptul că hotărârile nu mai pot fi căutate după nume, conform noului regulament se încearcă și stoparea căutării și după numărul dosarului, pentru că agenda ședințelor de judecată va fi publicată cu trei zile înainte de ședință și va fi ștearsă imediat după proces. Potrivi lui, în acest fel se va pierde urma acestor dosare.

Mariana Rață, jurnalistă de investigație, a menționat că sunt mai bine de nouă luni de când a fost eliminată posibilitatea de a căuta hotărârile de judecată după nume și de când CSM a promis că va veni cu modificări astfel încât jurnaliștii să poată din nou să folosească portalul instanțelor de judecată pentru a găsi hotărârile pe care le caută. „Ni s-a promis că vom fi incluși într-un grup de lucru pentru elaborarea regulamentului privind publicarea hotărârilor judecătorești. Vineri am fost anunțați că suntem invitați la o ședință la care să discutăm pe marginea acestui regulament. Tot vineri seara am aflat că regulamentul urmează să fie discutat și pus la vot în ședința de marți, adică de azi, a CSM, iar întâlnirea la care am fost invitați a fost preconizată pentru miercuri, adică pentru mâine, după ce regulamentul va fi votat”, a spus jurnalista.

Nadejda Hriptievschi, director de programe la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, susține că este necesar un regulament care să permită accesul la hotărârile judecătorești. Potrivit ei, se cunoaște la nivel informal, o versiune propusă de către Curtea Supremă de Justiție, una mult mai bună decât cea propusă de către CSM, însă și ea necesită anumite îmbunătățiri.

„Cred în continuare că autoritățile, în special CSM în actuala lui componență, își dorește totuși să adopte acest regulament și să înăsprească condițiile de acces la informație. În special, accesul la hotărârile judecătorești pentru jurnaliștii de investigație, dar și pentru alte persoane – avocați, justițiari. Acest lucru se întâmplă, din punctul meu de vedere, din cauză că sistemul judiciar din Republica Moldova declarat în reformă, de fapt nu se reformează. El a rămas așa cum a fost anterior cu probleme de corupție foarte severe, iar Consiliul Superior al Magistraturii, în loc să lupte cu aceste probleme, inventează probleme și include noi și noi restricții”, a declarat directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Sursa: ipn.md