Să trăim ca-n Europa!

Natalia Gherman, primul cetățean al Republicii Moldova numit într-o funcție foarte înaltă la ONU

Natalia Gherman, primul cetățean al Republicii Moldova numit într-o funcție foarte înaltă la ONU

16/09/2017
|
0 Comments
|

pentru Diplomație Preventivă pentru Asia Centrală (UNRCCA). Despre aceasta a anunțat Secretarul General al ONU Antonio Guterres.

Natalia Gherman îl va succede pe Petko Draganov din Bulgaria, care și-a încheiat mandatul la 4 septembrie 2017. În 2013-2016, Natalia Gherman a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, fiind concomitent viceprim-ministru si, temporar, prim-ministru în exercițiu în 2015.

În perioada 2009-2013, a exercitat funcția de negociator-șef din partea Republicii Moldova pentru negocierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Anterior, Natalia Gherman a fost Ambasador al Republicii Moldova în Austria și Reprezentant Permanent pe lângă Agențiile ONU la Viena și pe lângă OSCE, precum și a înființat prezența diplomatică a țării sale în regiunea nordică, fiind primul Ambasador cu reședință în Regatul Suediei, Regatul Norvegiei și Republica Finlanda, notează abcnews.md.

Natalia Gherman este primul cetățean al Republicii Moldova care a devenit Secretar General Asistent-Adjunct al ONU (Assistant Secretary General), fiind responsabilă pentru toate țările Asiei Centrale și reprezentându-l pe Secretarul General în toate organizațiile de cooperare politico-economică și de securitate în aceasta regiune.
Sursa: 24h.md