Preşedintele turc, Recep Erdogan, i-a îndemnat pe turcii ce locuiesc în Germania să nu voteze pentru CDU, SPD şi Verzi la alegerile legislative din septembrie, calificând aceste partide drept “duşmani ai Turciei”.
“Le spun tuturor compatrioţilor mei din Germania: (…) nu-i susţineţi pe creştin-democraţi, SPD sau Verzi. Aceştia sunt toţi duşmani ai Turciei’, a declarat vineri Erdogan, pe fondul tensiunilor dintre Ankara şi Berlin, relatează DPA, preluată de Agerpres.
“Oferiţi susţinerea necesară celor care nu dau dovadă de ostilitate la adresa Turciei. Puţin contează dacă este primul sau al doilea partid, votaţi pentru ei!”, a continuat Erdogan, fără a nominaliza vreo formaţiune politică.
Relaţiile dintre ţările europene şi Turcia, stat membru al NATO şi candidat la aderarea la Uniunea Europeană, s-au tensionat după epurările care au avut loc în Turcia în urma puciului eşuat de anul trecut.
Ankara a acuzat Berlinul că dă dovadă de indulgenţă faţă de “terorişti”, găzduind separatişti kurzi şi presupuşi pucişti. Guvernul turc i-a trimis chiar săptămâna aceasta o notă diplomatică Berlinului, în care cere ca Adil Oksuz, considerat şeful operaţional al puciştilor, în prezent în exil şi despre care unele zvonuri susţin că s-ar fi refugiat în Germania, să fie căutat şi extrădat în Turcia.
La rândul său, Germania a condamnat amploarea epurărilor din Turcia după puciul eşuat în urma căruia peste 50.000 de persoane au fost arestate. În prezent, există zece cetăţeni germani, unii cu dublă cetăţenie, aflaţi în detenţie în Turcia.
SPD, al cărui candidat la funcţia de cancelar federal este fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, şi CDU condusă de Angela Merkel se confruntă în alegerile ce vor urma, însă au o poziţie comună asupra Turciei în cadrul coaliţiei în prezent la putere.
La rândul lor, Verzii îndeamnă la o linie mult mai dură la adresa Turciei, iar copreşedintele lor, Cem Oezdemir, el însuşi de origine turcă, este extrem de critic la adresa preşedintelui Erdogan.
Aproximativ o treime dintre cei 3 milioane de imigranţi turci din Germania au drept de vot.
Sursa> euroactiv.ro