Trump este de acord cu sancțiunile suplimentare impuse Rusiei, care dă afară o parte a diplomaților americani de la Moscova.
Donald Trump va semna un act adoptat de Congres care impune noi penalizări Rusiei și îi interzic președintelui să ridice sancțiunile, a indicat Casa Albă vineri seară.
Legea, care include și noi sancțiuni pentru Iran și Coreea de Sud, a fost adoptat cu o largă majoritate de Senat și Camera Reprezentanților, deși administrația Trump s-a opus în special prevederii care interzice președintelui să ridice sau suspende prevederile fără acordul Congresului, notează The Guardian.
Aceste noi sancțiuni împotriva Rusiei vin ca urmare a presupusei a ingerințe în alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut.
Legea a fost, evident, denunțată de Moscova, dar a fost criticată și în UE pentru că ar putea vizate și companii europene care au proiecte în domeniul energetic în Rusia.
De altfel, administrația de la Kremlin se aștepta ca Trump să nu uzeze de dreptul de veto al președintelui în privința sancțiunilor. Încă de vineri dimineață, Rusia a răspuns la votul din Congres cu o cerere adresată oficialilor de la Washington să reducă personalul ambasadei din Rusia.
„Cerem părții americane ca, până la 1 septembrie, să reducă numărul diplomaților și colaboratorilor care lucrează la Ambasada SUA din Moscova și la consulatele din Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Vladivostok, astfel încât numărul de diplomați americani de pe teritoriul rus să fie la același nivel cu cel al diplomaților ruși aflați la post în SUA”, potrivit unui comunicat al diplomației ruse, citat de Agerpres.
Ca urmare, numărul total al personalului în misiunile diplomatice și consulare americane din Rusia se reduce la 455 de persoane, arată comunicatul, care menționează că rușii suspendă și dreptul diplomaților americani de a utiliza o reședință de vară și spațiile de depozitare aferente.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia trebuie să răspundă la „insolența” SUA. „Urmărim pur și simplu o creștere a isteriei antirusești… Este foarte trist că relațiile ruso-americane sunt sacrificate” în scopuri de politică internă, a mai spus șeful statului rus.
Trump a spus încă de a începutul mandatului său că intenționează să îmbunătățească relațiile diplomatice cu Rusia, dar legăturile dintre campania sa și oficiali ruși și multiplele anchete din Congres privind interferențele ruse au slăbit poziția președintelui.
Chiar dacă Trump poate retrimite în Congres actul care adaugă noi sancțiuni, copleșitoarea majoritate cu care acesta a fost adoptat sugerează că membrii Congresului nu vor ține seama de veto și îl vor adopta încă o dată.
Sursa:euroactiv.ro