Ministrul de Externe al României susține că situația generată de interdicţia de survol a României de către aeronava în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost una “deliberată”, având ca scop crearea unui diferend politic între România şi Rusia.
“Din punctul meu de vedere, toată această chestiune, cu survolul României, a fost în mod clar prevăzută ca să creeze un diferend politic între România şi Rusia. Şi spun acest lucru pentru că, cu câteva zile înainte de a pleca spre Transnistria, Rogozin a dat pe Twitter informaţia că va survola teritoriul României şi a pus şi harta respectivă, ca să vedem pe unde intră, pe unde iese şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere a fost o chestiune deliberată de vicepremierul Rogozin, pentru a crea dificultăţi în relaţiile dintre România şi Rusia”, a afirmat luni, la Antena 3, şeful diplomaţiei române, relatează Agerpres.
Meleşcanu a mai spus că gestul politicianului rus a avut şi o semnificaţie secundară.
“A vrut să demonstreze că sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană cu privire la anumiţi demnitari care sunt pe lista neagră şi care nu au voie să călătorească sau să tranziteze teritoriile ţărilor membre ale Uniunii Europene nu funcţionează”, a afirmat el.
Ministrul român de Externe a detaliat şi o parte dintre procedurile ce au dus la interdicţia de survol:
“Vicepremierul Rogozin a informat pe Twitter întreaga lume că va zbura, va survola teritoriul României şi a prezentat şi harta cu itinerariul avionului respectiv. În mod firesc şi evident, atunci când se face o asemenea comunicare publică este practic punctul de la care trebuie să pornească mecanismul care să ţină seama de sancţiunile Uniunii Europene. Această comunicare a fost primită şi la Direcţia Consulară de la noi, care a informat Autoritatea Aeronautică din România şi a precizat că, în conformitate cu sancţiunile stabilite de Uniunea Europeană, nu acordă drept de survol acestei aeronave, chiar dacă ea era civilă”.
Faptul că Dmitri Rogozin a ales să se afle într-o aeronavă civilă “dovedeşte că a fost deliberată toată această operaţiune”, a mai spus Teodor Meleșcanu.
Vineri, Bucureștiul a interzis unui avion de linie pe ruta Moscova-Chișinău în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze teritoriul României.
Aeronava a fost redirecționată către Minsk, după ce a survolat un timp spațiul aerian al Ungariei. Din capitala belarusă, vicepremierul rus s-a întors la Moscova cu o cursă Aeroflot.
Moscova a reacționat imediat, calificând această decizie drept o “provocare deliberată, care aduce un prejudiciu serios relațiilor bilaterale”.
Într-un interviu acordat sâmbătă presei ruse, Rogozin a amenințat cu sancțiuni: ”Răspuns, desigur, va exista. Vom stabili cu exactitate cine a fost spatele acestor decizii la Chișinău, București, Budapesta, Bruxelles. Vom identifica persoanele care au luat aceste decizii. Sancțiunile noastre vor fi pe măsură și foarte punctuale”.
Sursa: euroactiv.ro