Să trăim ca-n Europa!

Franța ”a evitat moartea clinică, dar boala rămâne”

Franța ”a evitat moartea clinică, dar boala rămâne”

08/05/2017
|
0 Comments
|

Într-un comentariu publicat în Le Monde, eseistul Raphaël Glucksmann se declară îngrijorat de faptul că filosofia individualistă a lui Emmanuel Macron nu este suficientă pentru a depăși toate relele cu care se confruntă Franța.

Liderii europeni au răsuflat ușurați după victoria centristului Emmanuel Macron, apreciind că este o victorie a Europei. Felicitări au venit și de la Donald Trump, deși președintele american declarase luna trecută că Marine Le Pen este cel mai puternic candidat la alegerile prezidențiale din Franța.

Există însă și persoane care văd dincolo de euforia victoriei împotriva candidatei de extremă dreapta, al cărei succes ar fi putut avea consecințe nefaste pentru întregul spațiu comunitar.

Printre acestea se numără și eseistul Raphaël Glucksmann. Notând că francezii au de ce să fie mândri, dat fiind că nu au urmat exemplul american și cel britanic, polonez sau ungar, că au sfidat interferențele lui Vladimir Putin, sponsor al extremiștilor de dreapta pe plan internațional, Glucksmann atrage atenția că aproape 11 milioane de francezi au preferat-o pe Marine Le Pen.
”Duminică am evitat moartea clinică, dar boala rămâne. Am ridicat un baraj, dar sursa inundației este încă aici. Aproape 11 milioane de francezi au votat-o Le Pen. Și ei nu sunt toți în mod atavic rasiști. Departe de așa ceva. Șaisprezece milioane s-au abținut sau au votat în alb. Și ei nu sunt inconștienți sau indolenți. Departe de așa ceva”, a scris în Le Monde eseistul și consultantul Raphaël Glucksmann.

Spiegel Online notează că este, până la urmă, doar o bătălie căștigată: ”Pentru punerea în aplicare a planurilor sale ambițioase, noul președinte are nevoie de o majoritate mare și stabilă în Adunarea Națională”.

Prin urmare, alegerile parlamentare din iunie vor fi foarte importante pentru viitorul său și al guvernului său. Nu trebuie apoi uitat că mulți l-au votat pe Macron doar pentru că nu au avut alte alternative.
CNN apreciază că pericolul populismului nu a trecut odată cu succesul lui Emmanuel Macron.

Marine Le Pen a obținut 34% din voturi, aproape dublu față de tatăl ei, la prezidențialele din 2002. Dacă ne uităm la traiectoria Frontului Național, se poate observa că partidul a crescut în mod constant. Liderii formațiunii de extremă dreapta estimează că la alegerile parlamentare din iunie va obține circa 40 de mandate.

”Victoria lui Macron nu a eliminat dintr-o dată toate chestiunile pe care Le Pen a reușit să le transforme în voturi: migrație, terorism, șomaj și identitate națională”, notează postul american de televiziune.

Sursa: euroactiv.ro