Să trăim ca-n Europa!

Putin își dorește REFACEREA Uniunii Sovietice? Toți moldovenii născuți în URSS ar putea primi CETĂȚENIA rusă, fără să renunțe la cea a R. Moldova

Putin își dorește REFACEREA Uniunii Sovietice? Toți moldovenii născuți în URSS ar putea primi CETĂȚENIA rusă, fără să renunțe la cea a R. Moldova

13/03/2017
|
0 Comments
|

Comitetul pentru problemele naționalităților din Duma Federației Ruse a aprobat un proiect de lege care prevede simplificarea primirii cetățeniei ruse pentru cetățenii care cunosc limba rusă. Astfel, cetățenii născuți în URSS, inclusiv cei de pe teritoriul R. Moldova, vor primi mai ușor cetățenia Rusiei, fără ca să renunțe la ce a R. Moldova, așa cum se întâmplă acum.
Documentul prevede unele modificări în legea privind cetățenia Federației Ruse și drepturile cetățenilor străini în Rusia. În nota informativă a proiectului de lege se arată că acesta a fost pregătit în conformitate cu indicațiile date de Vladimir Putin.
Legiuitorii au propus să fie trecuți la categoria „vorbitori ai limbii ruse” pe cetățenii născuți pe teritoriul fostului Imperiu Rus, precum și al Uniunii Sovietice. De asemenea, sub incidența acestei legi vor cădea și cei care au rude directe născute în Rusia, transmite kp.md.
Se presupune că cei care se încadrează în categoriile de mai sus vor avea posibilitatea să primească cetățenia rusească fără ca să renunțe la cea actuală.
Proiectul de lege a fost înregistrat pe 30 decembrie 2016, iar în timpul apropiat urmează să fie discutat în alte comitete din Duma Federației Ruse. Ulterior, dacă vor fi avize pozitive, atunci proiectul de lege va fi pus la vot.

Sursa: ziarulnational.md