Corupţia, justiţia precară şi tratamentul inuman – sunt doar câteva probleme cu care se confruntă Republica Moldova, în opinia experţilor Amnesty International Moldova (AIM). Organizaţia a lansat raportul anual privind situaţia drepturilor omului. Astfel, potrivit datelor, în ţara noastră cel mai des a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, relatează Mesager.
Totodată, s-au înregistrat mai multe cazuri de discriminare în bază de gen, iar populaţia s-a confruntat cu diverse probleme sociale din cauza deciziilor autorităţilor.
„Anul 2016 a început cu proteste, cu un Guvern care a fost investit la ceas de noapte. Anul s-a caracterizat printr-un climat politic impotent în faţa corupţiei, deteriorând continuu standardele de viaţă, inclusiv şi prin obligarea tuturor cetăţenilor de a plăti miliardul furat”, a declarat directorul AIM, Cristina Pereteatcu.
„În Republica Moldova, principiul unui proces inechitabil este foarte frecvent încălcat şi anume elementele ce ţin de prezumpţia nevinovăţiei, efectuarea unei şedinţe de judecată publică şi transparentă”, a menționat coordonatorul de programe la AIM, Igor Stoica.
Sursa: trm.md