În 2016, ponderea exporturilor în Rusia din volumul total al comerțului exterior a ajuns să fie de aproximativ 11%.
Revenirea exporturilor moldovenești pe piața rusă a fost unul dintre subiectele de interes, discutate în cadrul unei noi ediții a Forumului economic moldo-rus, care s-a desfășurat în aceste zile la Chișinău. Totuși, de la zis până la făcut este cale lungă, recunosc participanții. În ce măsură astfel de forumuri pot aduce rezultate în raporturile economice și comerciale dintre cele două state?
Scopul forumului economic este de a identifica un set de recomandări pentru guvernele celor două state, care să faciliteze comerțul bilateral. Speranța este însă la mâna politicului, recunoaște președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea:
„Noi propunem, dar cei care reprezintă autoritățile publice centrale decid. Sperăm ca în urma recomandărilor, pe care le vom da guvernelor țărilor noastre, vor fi aprobate acele decizii pentru a înlătura toate barierele, inclusiv cele tarifare.”
Sergiu Harea sugerează cât de mult domină politicul în luarea deciziilor, și de care depinde rezultatele Forumului. Mai optimist s-a arătat însă președintele Igor Dodon, prezent și el la forum:
„Foarte mult contează mesajele politice. Mesajele politice care au fost date la nivelul de președinți de țară, Republica Moldova, Federația Rusă, la nivel de copreședinți ai comisiilor mixte, la nivel de camere de comerți și industrie, sunt niște mesaje pe care businessul le percepe și se activizează, și o să vedeți că rezultate vor fi.”
Optimismul lui Igor Dodon este spulberat însă de experții economici, printre care și Viorel Chivriga, de la IDIS Viitorul:
„În mod normal, relațiile economice ar trebui să fie puse pe prim-plan, dar relațiile noastre cu Federația Rusă sunt diferite. Situația este un atipică, una anormală, și ea poate fi soluționată doar în cazul în care se schimbă instrumentariul, care este utilizat pe plan politic și pe plan comercial. Forumurile pot să dea niște roade mari, dar de fapt aici ar trebui ca cei care sunt pe partea politică să asculte agenții economici.”
După 2012 încoace, pe piața rusă au început să ajungă din ce în ce mai puține produse moldovenești. În 2016, ponderea exporturilor în Rusia din volumul total al comerțului exterior a ajuns să fie de aproximativ 11%, asta în timp ce acum cinci ani cifra era de aproximativ trei ori mai mare. Tendința de scădere este o consecință directă a barierelor economice, printre care taxele vamale la import, dar și restricțiile pentru produsele moldovenești, în special după ce Chișinăul a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
În acest context, embargourile rusești i-a încurajat pe producătorii moldoveni să reorienteze exporturile de la Est spre Vest, însă nu toți au reușit să-și aducă produsele la cerințele și standartele europene. Peste 60% din exporturi ajung în prezent pe piața europeană.
Vladimir Putin a declarat luna trecută că Rusia este gata să-și redeschidă piața pentru produsele moldovenești, doar că Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană prezintă anumite riscuri pentru țara sa. Liderul de la Kremlin a mai spus că relațiile moldo-ruse vor depinde de modul în care Chișinăul își va construi relațiile cu Uniunea Europeană, ceea ce a lăsat de înțeles că Republica Moldova trebuie să aleagă între Răsărit și Occident.
Sursa: europalibera.org