Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reacţionat la declaraţia preşedintelui Igor Dodon privind închiderea oficiului NATO la Chişinău.
„Voi face tot posibilul pentru a anula această decizie (n.r – acordul privind deschiderea Biroului de legătură al NATO)”, a declarat Dodon la postul de televiziune RT.
„Neutralitatea Republicii Moldova este afirmată în Constituție și nu există niciun motiv de îngrijorare că neutralitatea ar putea fi pierdută sau că în Moldova ar putea veni forțe militare străine (cu excepția celor care deja sunt dislocate în regiunea transnistreană). În acest sens, îngrijorările președintelui Igor Dodon sunt neîntemeiate. Oficiul NATO deschis la Chișinău este un birou prin care se asigură o bună comunicare a acestei structuri internaționale cu instituțiile noastre militare. Deci este un oficiu tehnic, de informare și comunicare, nimic mai mult. Ținem să amintim că încă din perioada comunistă au fost puse bazele unor relații de colaborare cu structurile NATO. Militarii noștri au început să fie antrenați în misiuni de pacificare, iar armata moldovenească a avut doar beneficii de pe urma acestei cooperări; la fel și securitatea națională”, a replicat Candu, într-o postare pe Facebook.
Sursa: mesaj.md