Să trăim ca-n Europa!

Marine Le Pen: Anexarea Crimeii de către Federația Rusă „nu e ilegală”

Marine Le Pen: Anexarea Crimeii de către Federația Rusă „nu e ilegală”

03/01/2017
|
0 Comments
|

Anexarea Crimeii de către Rusia „nu este ilegală”, a declarat Marine Le Pen, președinte al Frontului Național și candidat al acestei formațiuni la alegerile prezidențiale din Franța, scrie digi24.ro.
„Nu cred absolut deloc că a existat o anexare ilegală: a avut loc un referendum, locuitorii Crimeii doresc să se alăture Rusiei. Nu văd ce justifică punerea în discuție a acestui referendum”, a spus Marine Le Pen, într-un interviu pentru BFM TV.

Ea dat un răspuns afirmativ atunci când a fost întrebată dacă, în opinia sa, Crimeea – anexată în 2014 – este parte integrantă a Rusiei.

Peninsula Crimeea a făcut parte din teritoriul rus, dar a fost cedată în 1954 Ucrainei, la acea vreme republică aflată în componența Uniunii Sovietice. Regiunea a păstrat în tot acest timp relații strânse cu Rusia, grație numărului mare de etnici ruși care locuiesc aici, aproximativ 70% din populație.

În ciuda acestor circumstanțe istorice folosite de Rusia pentru a justifica anexarea, comunitatea internațională spune că un astfel de act este ilegal și consideră în continuare că peninsula este teritoriu ucrainean.

Anexarea Crimeei de către Rusia a încălcat numeroase angajamente internaționale, inclusiv prevederi ale cartei ONU, Actul final al OSCE de la Helsinki și Tratatul din 1997 încheiat cu Ucraina cu privire la statutul și condițiile privind flota în Marea Neagră.

Sursa: agora.md