Să trăim ca-n Europa!

Birourile de la Moscova ale Amnesty International, închise de către autoritățile ruse

Birourile de la Moscova ale Amnesty International, închise de către autoritățile ruse

02/11/2016
|
0 Comments
|

Birourile de la Moscova ale Amnesty International au fost închise miercuri dimineața de către autorități, a anunțat această organizație pentru apărarea drepturilor omului.

“Angajații organizației au constatat în această dimineață, în jurul orelor 10:00 (07:00 GMT), că intrările au fost sigilate. Nu am primit nicio notificare și sigiliile au fost puse în absența noastră”, a anunțat Amnesty International într-un comunicat, informează AFP, preluată de Agerpres.

“Toate lucrurile noastre, computerele și documentele noastre sunt acolo, în spatele ușilor închise”, a notat, pe Facebook, Ivan Kondratenko, reprezentant al Amnesty International în Rusia.

Organizația a publicat o fotografie cu sigiliile, pe care este scris că birourile sunt proprietatea Federației Ruse și că organizația trebuie să se adreseze primăriei Moscovei pentru a obține informații.

Un număr de telefon este notat, însă nimeni nu răspunde la el, a adăugat Kondratenko. Amnesty International, care a ocupat aceste birouri timp de 20 de ani, a precizat că yalele au fost înlocuite și curentul a fost tăiat.

Interpelat de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că “nu deține absolut nicio informație cu privire la acest subiect”, adăugând că aude despre aceasta pentru prima dată.

Biroul din Moscova este singurul al Amnesty International în Rusia. Organizația neguvernamentală este supusă în Rusia unui control din ce în ce mai strict din partea autorităților. Din 2012, o lege obligă organizațiile neguvernamentale care primesc finanțare din străinătate și care au “activitate politică” — formulare extrem de ambiguă — să se înregistreze ca “agenți străini”.

Din luna mai, o nouă lege vizează organizațiile internaționale: aceasta permite închiderea fără o decizie a justiției a organizațiilor străine care amenință “securitatea națională” sau “fundamentele constituționale” ale Rusiei, și de asemenea blocarea conturilor bancare ale organizațiilor incriminate.

Sursa: euroactiv.ro