În primele opt luni exporturile au scăzut cu 3,5%
În primele opt luni ale anului curent, volumul exporturilor de mărfuri a fost de 1,2 miliarde de dolari, cu 3,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare scădere au înregistrat exporturile către ţările CSI, volumul cărora s-a redus cu 19,7% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2015. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că exporturile de mărfuri autohtone au fost în scădere cu 6,8% şi a determinat reducerea pe total exporturi cu 4,4%.
Datele BNS arată că cel mai tare au scăzut exporturile spre Kazahstan, Letonia, Cipru, Spania. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 784 de milioane de dolari SUA, cu 1,3% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, re-exporturile de mărfuri străine s-au majorat cu 2,6%.
Solicitat de IPN, expertul economic de la IDIS „Viitorul”, Ion Tornea, a declarat că reducerea exporturilor ar putea duce la scăderea profiturilor companiilor, respectiv, taxele şi impozitele pe care le plătesc statului sunt mai mici.
Potrivit expertului, exporturile se reduc pentru că se observă o încetinire a creşterii economice în principalele ţări partenere ale Republicii Moldova. „Rusia se află în recesiune economică al doilea an consecutiv. Evident, exporturile destinate Rusiei scad, spre CSI la fel pentru că toate ţările acestea sunt legate de economia Rusiei”, a spus Ion Tornea. Potrivit expertului, în Uniunea Europeană creşterea economică este foarte slabă. Pentru unele produse din Republica Moldova cererea a scăzut mult, iar pentru altele sunt în creştere.
Pentru următoarea perioadă expertul susţine că tendinţele sunt moderat optimiste. „Probabil, exporturile îşi vor reveni încet, dar vor înregistra o creştere foarte lentă pentru că situaţia la exporturi depinde în totalitate de condiţiile pe pieţele de desfacere. Nu se prevede nimic în privinţa ridicării embargourilor. Rusia, probabil, va fi destul de restrictivă în privinţa exporturilor noastre. Nu se prevede ceva care ar schimba radical situaţia”, a spus Ion Tornea.
În ianuarie-august 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015, s-au micşorat exporturile de legume şi fructe, grăsimi şi uleiuri vegetale, produse medicinale şi farmaceutice, minereuri metalifere, petrol, produse petroliere şi produse înrudite, fibre textile.
Sursa: ipn.md