Să trăim ca-n Europa!

Comisia Europeana: In aceste vremuri dificile Uniunea Europeană trebuie să vină cu noi modalități de a extinde raza de acțiune a finanțărilor publice.

Comisia Europeana: In aceste vremuri dificile Uniunea Europeană trebuie să vină cu noi modalități de a extinde raza de acțiune a finanțărilor publice.

19/09/2016
|
0 Comments
|

Articol de opinie comun al dnei Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, al dnei Kristalina Georgieva, vicepreședintă a Comisiei Europene, și al dlui Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene

Vremurile dificile pe care le trăim ne cheamă să le răspundem cu o gândire nouă. Cu inovare. Cu viziune. Trebuie să încurajăm creșterea internă și bunăstarea cetățenilor noștri. Și trebuie să cooperăm cu țările vecine pentru a le susține creșterea, stabilitatea și bunăstarea. Nu putem răspunde la această provocare decât printr-o activitate sincronizată, implicând sectorul privat și sectorul public, instituțiile financiare și societatea civilă. Noi, Uniunea Europeană, dăm acum un exemplu. În aceste vremuri cu nevoi tot mai mari și resurse tot mai puține, Uniunea Europeană a trebuit să vină cu noi modalități de a extinde raza de acțiune a finanțărilor publice. Ceea ce am făcut din nou în această săptămână. Am prezentat o analiză de ansamblu a bugetului UE care eliberează o sumă suplimentară de 6,3 miliarde EUR pentru finanțarea domeniilor prioritare până în 2020, face ca utilizarea bugetului să devină mai flexibilă și reduce birocrația excesivă pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și organizațiile neguvernamentale. Cel mai important, am extins un fond de garantare pentru investițiile generatoare de locuri de muncă în Europa și am decis să lansăm un nou fond pentru a stimula creșterea economică și stabilitatea în vecinătatea noastră și în Africa.


Planul Juncker

Planul de investiții pentru Europa – sau Planul Juncker, cum este numit adesea – și Fondul european pentru investiții strategice au fost un punct de cotitură în răspunsul nostru colectiv la criza economică. Confruntată cu constrângeri financiare drastice, finanțarea publică nu era suficientă pentru a stimula economia și a crea locuri de muncă pentru cetățenii noștri. Capitalul privat nu lipsea, dar el trebuia deblocat. Împreună cu instituțiile financiare internaționale, noul fond a oferit o garanție investițiilor private din sectoare-cheie și un sprijin direct IMM-urilor din Europa.
Am mai folosit instrumente financiare și înainte, însă a fost mai degrabă o încercare timidă. Acum am mers până la capăt: o garanție în valoare de 16 miliarde EUR din bugetul Uniunii Europene, completată cu un capital de 5 miliarde EUR din partea Băncii Europene de Investiții, pentru a declanșa investiții de peste 315 miliarde EUR în Europa.
Planul s-a dovedit o poveste de succes. În numai un an se preconizează că va ajunge la peste 200 000 de IMM-uri. Deoarece este un mod inteligent de a ne investi fondurile, suntem hotărâți să dublăm FEIS în interiorul Europei, atât în ceea ce privește durata, cât și capacitatea sa financiară. Pentru moment, ne propunem ca în decurs de 5 ani să mobilizăm investiții în valoare de cel puțin cinci sute de miliarde EUR, cu o axare mai puternică pe investiții durabile și proiecte transfrontaliere. Și putem atinge obiectivul de a dubla fondul la 630 de miliarde EUR chiar mai rapid de atât dacă statele membre contribuie și ele.

Un nou plan de investiții externe

La fel de important, aplicăm același principiu în afara continentului nostru, prin lansarea unui nou plan de investiții externe.
Dacă ne uităm în vecinătatea Europei, vedem regiuni cu un potențial uriaș care bat pasul pe loc din cauza războaielor, a sărăciei, a lipsei de infrastructură și a unei guvernanțe deficitare. Milioane de tineri sunt în căutarea unor perspective de viitor mai bune. În încercarea lor de a le găsi, mulți dintre ei își riscă viețile plecând în călătorii periculoase pentru a ajunge în Europa. Alții devin ținte ușoare pentru propaganda grupărilor teroriste.
Uniunea Europeană poate stopa aceste tendințe negative prin stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în regiune. Întreprinderile europene angajează sute de mii de oameni din întreaga lume, le oferă multora ocazia de a reuși în țara lor de origine și contribuie la rezolvarea uneia dintre cauzele profunde ale migrației.
Aceste investiții corespund unei politici externe solide. Dar, pentru a se muta într-o nouă țară sau pentru a-și extinde o activitate existentă, firmele private au nevoie de securitate și de protecție împotriva riscurilor financiare și juridice, precum și împotriva instabilității.
Acesta este domeniul în care intervine planul de investiții externe. Pe baza unei garanții de 1,4 miliarde EUR din bugetul UE, planul respectiv urmărește să mobilizeze în vecinătatea noastră investiții de peste 40 de miliarde EUR. Acestea depășesc investițiile anuale curente ale Uniunii Europene în materie de ajutor la nivel mondial. Și ar putea fi dublate dacă statele membre ar contribui pe măsura fondurilor alocate din bugetul UE.

Fondul european pentru dezvoltare durabilă (FEDD) va proteja investitorii privați față de riscul cu care se confruntă atunci când încep o afacere în țările în curs de dezvoltare. Această garanție va promova nu doar proiecte individuale, ci și „ferestre de investiții” mai ample în regiuni sau sectoare strategice.
Un „ghișeu unic” va încuraja investitorii privați și instituționali, atât din Europa, cât și din țările partenere, să își canalizeze propunerile și să colecteze informații privind stimulentele oferite. Planul de investiții externe va acorda asistență tehnică pentru a mări calitatea, numărul și sustenabilitatea proiectelor. Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și alte instituții financiare internaționale, având asistența specializată a operatorilor privați, vor lucra în strânsă colaborare pentru a asigura o examinare rapidă a proiectelor, care răspunde nevoilor întreprinderilor.
Implementarea pe teren va beneficia de sprijinul ferm din partea UE și a partenerilor săi. Uniunea Europeană poate oferi asistență la nivel mondial și depune eforturi pentru îmbunătățirea climatului general de afaceri din fiecare țară. Investițiile vor fi însoțite de dialoguri pe tema politicilor și de activități de consolidare a capacităților. Vom acționa de o manieră coordonată și comună, în spiritul strategiei noastre globale pentru politica externă și de securitate.
Planul de investiții externe aduce politicile noastre în materie de ajutor la un nivel superior. Întrucât ne intensificăm angajamentul financiar față de dezvoltarea durabilă, avem nevoie ca și sectorul privat să se implice în acest demers. Am convenit deja asupra acestui aspect atunci când am contribuit la medierea Agendei de acțiune de la Addis Abeba și a obiectivelor de dezvoltare durabilă. Împreună cu partenerii noștri din Africa și din țările vecine, îi putem ajuta pe tineri să își pună potențialul în valoare, creând în același timp noi oportunități pentru întreprinderile europene. Un capitol nou a început de curând în politica europeană de dezvoltare, în cadrul mai larg al eforturilor de a valorifica la maximum fondurile europene, în interiorul și în exteriorul UE.

Sursa: Comisia Uniunii Europene