Știri false. Fotografii trucate. Clipuri TV puse în scenă. Armate de troli plătite. A dezvoltat Rusia lui Putin un nou tip de război informatic, purtat mai degrabă în așa-zisa “psihosferă” decât pe câmpul de luptă? Sau avem de-a face cu o cacealma care atinge proporții gigantice?
Ediția on-line din The Guardian dedică un articol interesant inițiativei organizației jurnalistice StopFake care își propune să împiedice diseminarea informațiilor contrafăcute ale așa-numituli război informațional purtat de Moscova în Ucraina.
Jurnalista Margo Gontar a considerat că cea mai simplă abordare a războiului din Ucraina sunt imaginile cu copiii care și-au pierdut viața în conflict. Se regăseau peste tot, pe site-urile de știri și mass-media, lânga titlurile care îi învinovățeau de moartea acestora pe cei care formau bandele fasciste din Ucraina instruite de trupele NATO.
La începutul anului 2014, Crimeea abia fusese preluată de soldații care păreau a fi ruși și care vorbeau limba rusă, dar care nu purtau niciun însemn național și despre care Vladimir Putin susținea, în fața tuturor țărilor europene, că nu sunt cetățenii săi.
Astăzi, estul Ucrainei se află în mâinile separatiștilor, motiv pentru care, jurnalista Margo Gontar s-a gândit să riposteze în felul său. Cu o simplă căutare pe Google, Gontar a ajuns imediat la imaginile originale cu cei decedați printr-un simplu click. De ce? Pentru că unele dintre fotografii aparțin altor războaie mai vechi sau unor crime care nu au nimic în comun cu războiul din Ucraina, unele fiind preluate chiar din filme.
La final, Gontar și-a postat cercetarea pe site-ul StopFake, deschis în luna martie de voluntarii Școlii de Jurnalism din cadrul Universității Mohyla din Kiev.
Sortarea adevărului de minciună s-a dovedit extrem de ușurătoare pentru jurnaliștii care au putut să simtă un strop de certitudine, pe fondul unor informațiilor oficiale primite, extrem de confuze.
Munca jurnaliștilor nu a fost însă deloc ușoară. De la debutul conflictului din Ucraina, televiziunea de stat rusă a început să difuzeze povești impresionante despre nationaliști ucraineni care îi persecută pe vorbitorii de limbă rusă. Martorii păreau inițial extrem de credibili însă Gontar a sesizat că de fiecare dată sunt redate aceleași personaje, distribuite în roluri diferite. Mai mult, aceiași oameni răniți figurau în statisticile redate de buletinele de știri ca persoane diferite. De exemplu, într-un raport prezentat de televiziunea rusă, aceeași femeie apărea mai întâi ca rezident din Odessa, iar apoi ca mama unui soldat, iar în alte rapoarte ca o activista anti-Maidan.
Apoi, după doborârea zborului Malaysia Airlines MH17, din luna iulie 2014, în zona de est a Ucrainei, Gontar a cercetat internetul, culegând toate piesele puzzle-ului referitoare la teoriile conspirației susținute de pro-ruși. A găsit astfel pe Twitter un controlor de trafic aerian care susținea că a reperat avioane ale armatei ucrainene în urma accidentului, deși jurnalista susține că nu exista nicio dovada concretă care să ateste existența acestui personaj. În schimb, a găsit zeci de site-uri în limba rusă și în engleză care susțin la unison ca Statele Unite sunt singurele responsabile de doborârea aeronavei MH17, într-o încercare eșuata care viza de fapt avionul personal al președintelui Putin. Liderii separatiști ruși din Ucraina au vehiculat chiar ipoteza șocantă potrivit căreia avionul ar fi fost umplut cu cadavre dinainte de a fi doborât.
Povestile au fost însă create extrem de neglijent ca și cum cei care le-au făurit nu s-au temut nicio clipă că vor fi prinși ci au vrut doar să distragă atenția opiniei publice de la probele care învinuiau armata rusă de doborârea aeronavei în care și-au pierdut viața 289 de persoane, victime colaterale ale războiului din Ucraina.
Gontar a început astfel să se întrebe dacă nu cumva a căzut și ea în capcana Kremlinului, încercând sa demonteze poveștile fabricate de ruși. Presa rusă a început să citeze StopFake în propriile rapoarte însă au manipulat informațiile în așa fel încât să pară că Gontar prezenta de fapt informații false publicului.
După luni întregi de lucru la StopFake, jurnalista a început să se îndoiască de absolut orice. Cine poate să spună ca fotografia “originală” a unui copil mort, găsită pe internet este autentică?Poate că și acel copil era doar un personaj amplasat într-un decor. Realitatea i-a părut atunci maleabilă, spongioasă. Orice ar fi făcut rușii nu era vorba doar de o simplă propagandă ci, de cu totul altceva, care părea să vaporizeze însăși ideea de probă.
În ampla analiză semnată pentru The Guardian, Peter Pomerantsev, autorul lucrării Nothing Is True and Everything Is Possible: The Surreal Heart of the New Russia, arată în ce constă, mai exact, acest război informațional reinventat de Kremlin:
Într-un „manual de bune practici”/enciclopedie dedicată războiul informațional publicată de ruși, se precizează că armele informatice acționează ca o “radiație invizibilă”, motiv pentru care populația nu poate sesiza acțiunea acestora iar statul nu poate acționa mecanismele de auto-apărare.
“Dacă războiul obișnuit se poartă cu arme reale și rachete, războiul informatic este suplu, niciodată nu poți prezice unghiul sau instrumentele sale de atac “, se mai precizează în manualul dedicat războiului psihologic al informațiilor, semnat de experții ruși.
Într-un război informatic, inamicul poate lupta și insista pe anumite teme din conștiința unei persoane.
Enciclopedia rusă mai sugerează că războiul informațional se concentrează mai puțin pe metodele de persuasiune și mai multe pe “influența relațiilor sociale” și “controlul asupra surselor și rezervelor strategice”.
În anul 2013 șeful Statului Major General al Forțelor Armate din Rusia, Valeri Gerasimov, a susținut că țara sa și-a învins dușmanii printr-o “combinație de politic, economic, informație, tehnologie, precum și campanii ecologice”, parte a unei viziuni de război care nu presupune contactul fizic și care este descrisă de teoreticienii ruși ca aparținând “psihosferei”, sau noului teatru de conflict.
Acest război al viitorului nu luptă pe câmpul de bătălie, ci poartă lupta în mintea umană.
În cazul în care bătălia se mută în “psihosferă”, supremația militară a NATO este irelevantă.
“Există două abordări posibile ale războiului informațional: Prima recunoaște primatul obiectelor din lumea reală și încearcă să le rotească într-o direcție favorabilă sau nefavorabilă, în timp ce a doua constă în abordarea mai strategică care pune informațiile înaintea obiectelor”. Altfel spus, o reinventare a realității.
În războiul psihologic informațiile nu sunt victorii consecutive, nu sunt steaguri plantate sau frontiere redesenate, ci jocuri nesfârșite ale minții în “psihosferă”.
Poate că “radiațiile invizibile” care ar putea înlocui războiul tradițional sunt pur și simplu o mare cacealma, la fel ca armele nucleare false cu care Putin a defilat prin Piața Roșie, în scopul inducerii imaginii puterii în rândul analiștilor occidentali.
Analiza integrală, în limba engleză, poate fi consultată pe The Guardian.com http://www.theguardian.com/news/2015/apr/09/kremlin-hall-of-mirrors-military-information-psychology
Sursă: http://www.euractiv.ro/extindere-granita-de-est/Ce-reprezinta-razboiul-informational-purtat-de-Kremlin-404