Să trăim ca-n Europa!

România va deţine preşedinţia UE mai devreme, ca urmare a Brexitului

România va deţine preşedinţia UE mai devreme, ca urmare a Brexitului

27/07/2016
|
0 Comments
|

Consiul UE a revizuit, marţi seara, ordinea în care statele membre vor deţine preşedinţia Uniunii Europene până în 2030. România va fi la şefia UE în prima parte a anului 2019.

După ce Londra a anunţat că nu doreşte să mai exercite preşedinţia UE, în a doua parte a anului viitor, în contextul Brexitului, Consiliul a devansat cu şase luni toate preşedinţiile, începând cu 1 iulie 2017.

Iniţial, România era programată pentru a doua parte a anului 2019.

De asemenea, a fost introdusă şi preşedinţia croată, întrucât această ţară nu era membră UE, în momentul în care s-a stabilit această ordine. Astfel, Croaţia va deţine preşedinţia UE în prima parte a anului 2020.

Totodată, Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, l-a numit pe fostul comisar european Michel Barnier (Franţa) pentru a conduce negocierile în numele Executivului UE în vederea ieșirii Marii Britanii din spaţiul comunitar.

Sursa> euroactiv.ro