Să trăim ca-n Europa!

Legea privind împrumutul de 150 mln de euro pentru R. Moldova, promulgată de președintele României

Legea privind împrumutul de 150 mln de euro pentru R. Moldova, promulgată de președintele României

06/05/2016
|
0 Comments
|

Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă de 150 de milioane de euro între România şi R. Moldova a fost promulgată astăzi de către preşedintele României, Klaus Iohannis.

Acordul a fost semnat la Chişinău, pe 7 octombrie 2015. Creditul va fi acordat pe un termen de 5 ani, cu o dobândă de 1,5% anual, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 milioane de euro și a doua în sumă de 50 milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 milioane de euro în anul 2017.

Creditul este oferit R. Moldova în condiţiile în care aceasta nu are surse suficiente pentru finanţarea deficitului bugetar, se spune în Memorandumul semnat de partea română şi cea moldovenească.

La sfârşitul lunii ianuarie 2016, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include 7 măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.

După ce Klaus Iohannis a întors legea spre reexaminare Parlamentului, plenul Camerei Deputaților a decis, la 30 martie, cu 252 de voturi „pentru” respingerea cererii de reexaminare a președintelui pe ratificarea acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și R. Moldova. Deputaţii au adoptat legea cu amendamente. Pe 25 aprilie plenul Senatului a admis parțial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de președintele Klaus Iohannis și au păstrat articolul privind impunerea de condiții Chișinăului.

Sursa: argumentul.info