Proprietarii clubului Colectiv și pirotehniștii responsabili de focul de artificii din club în noaptea incendiului au fost trimiși în judecată.
Cei trei patroni ai clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, relatează Agerpres.
Informația inițială a apărut pe site-ul Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit pe data de 29 aprilie termen pentru verificarea măsurilor preventive.
În același dosar au fost trimiși în judecată Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist).
De asemenea, au fost deferite justiției persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
În rechizitoriu se arată că patronii clubului Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015 și morții a 64 de persoane”.
„În condiţiile unor amenajări improprii ale Clubului Colectiv, caracterizate în primul rând de lipsa unui număr de căi de evacuare, necesar şi prevăzut de lege, apte conform destinaţiei lor, şi de tapetarea incintei cu izolaţie antifonică cu spumă poliuretanică (obligaţii care cădeau în sarcina inculpaţilor Anastasescu George-Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) şi în condiţiile organizării unui spectacol pirotehnic cu încălcarea normelor elementare în materie (analiza locului de tragere, instructajul la locul de tragere, asigurarea zonei de tragere etc.) – obligaţii ce reveneau inculpatei Niţă Daniela Ioana şi pirotehniștilor autorizaţi, s-au creat premisele producerii tragediei”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, prin inexistența planului de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, organizatorice, sanitare și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condițiilor specifice unității în activități de spectacole, în condițiile condiționării unui număr mare de auditori la aceste activități în lipsa cerințelor minime privind securitatea și sănătatea în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și ale clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL”.
În același dosar, Daniela Niță, patroana firmei de artificii, este acuzată de ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice “fântână de scenă”, neînsoțite de fișe tehnice, care, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat și, în aceste condiții, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice și fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), i-a însărcinat pe pirotehniștii Marian Moise și Viorel Zaharia să monteze și să acționeze la data de 30 octombrie 2015 elementele pirotehnice într-un spațiu închis, respectiv incinta clubului Colectiv, cunoscând faptul că la acel eveniment vor fi prezente numeroase persoane.
Totodată, Daniela Niță mai este acuzată de vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (după producerea incendiului, împreună cu Cristian Niță și Adriana Moise, a procedat la distrugerea și sustragerea de documente ce constituie probe în cadrul procesul penal).
De asemenea, Viorel Zaharia, pirotehnist la firma de artificii, este acuzat de ucidere din culpă, în formă agravată; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Filmul evenimentelor, descris de procurori
În rechizitoriul procurorilor se descriu faptele așa cum au rezultat în urma expertizelor, a înregistrărilor video din clubul Colectiv și a mărturiilor delor aflați în interior:
„Spectacolul a debutat la ora 22, iar primele artificii au fost lansate concomitent cu prima melodie interpretată de artiști. Cea de-a doua tranșă de artificii a fost lansată la ora 22:31:59, la sfârșitul interpretării unei melodii.
Particulele incandescente ale articolelor pirotehnice au depășit cu mult limita scenei, lovind același stâlp din structura clubului, tapetat cu spumă poliuretanică, neignifugată, cofrată piramidal, situat în stânga scenei, precum și persoanele aflate în primele rânduri, chiar dincolo de aliniamentul stâlpilor din beton.
Datorită configuraţiei tavanului şi a dispunerii buretelui, temperatura la tavan a crescut, generând degajarea de materii volatile. În plan orizontal, procesul de ardere a avut o evoluţie radială şi pulsatorie, pornind dinspre zona focarului iniţial, determinată de configuraţia grinzilor de la tavan, pe care îl delimitau în caroiaje (casete/celule) care prezentau şi suprafeţe verticale, constituind acceleratorul incendiului.
Volatilele provenite din descompunerea buretelui fonoabsorbant au format sisteme aer-gaz ale căror viteze de ardere au fost mai mari de 2,3 m/s. Astfel, incendiul s-a dezvoltat, flăcările cuprinzând pe rând o primă casetă, apoi altele două ale tavanului din zona stâlpului de structură incendiat.Izbucnirea incendiului şi mai ales dezvoltarea sa cu rapiditate la nivelul tavanului au surprins toate persoanele aflate în club.
Solistul vocal al trupei rock a remarcat, folosind sistemul de sonorizare, izbucnirea unui incendiu. O singură persoană aflată în proximitatea scenei a aruncat cu lichidul dintr-o sticlă spre focul ce se dezvolta pe stâlp.
La aproximativ 18 secunde de la primele pâlpâiri ale incendiului, observabile pe imaginile stocate de sistemul de supraveghere video, o mare parte a publicului s-a orientat către unica ieşire, fiind surprins la alte 10 secunde de proiecţiile de material incendiar şi căderile de bucăţi mari de spumă poliuretanică aprinsă.
Din cauza deficitului de oxigen, incendiul a intrat în regresie la 113 secunde de la iniţierea artificiilor, dar procesul de ardere a continuat în deficit de oxigen cu degajare mare de fum negru, evacuând gaze şi flăcări prin holul de acces supraaglomerat, unde se crease o busculadă.
La aproximativ 153 de secunde de la aprinderea elementelor pirotehnice şi la circa 139 secunde de la momentul estimat al iniţierii incendiului, acesta a intrat în auto-extincţie, datorită atât consumării materialului combustibil suport, cât şi reducerii concentraţiei de oxigen la valori specifice întreruperii reacţiei de oxidare.
Volumul suplimentar de gaze de ardere, aerul supraîncălzit datorită incendiului în evoluţie, au generat o suprapresiune în incinta clubului. Această suprapresiune s-a eliberat progresiv prin uşa de acces şi tubulaturile aferente ventilatoarelor de introducere şi evacuare aer.
Evacuarea prin sas a fost greoaie, blocajul datorându-se spaţiului mic şi incapacităţii unicei căi de ieşire de a asigura evacuarea cu o minimă fluenţă a numeroaselor persoane prezente, dar şi deschiderii cu greutate al celui de-al doilea canat al uşii de ieşire.În aceste condiţii, evacuarea a fost ocupată cu repeziciune de către public, care încerca fără succes să se îndepărteze de pericol şi a fost supus unei compresii deosebite în situaţia în care multe alte persoane încercau să părăsească incinta incendiată a clubului.
Incendiul generalizat a determinat ca întreaga incintă a clubului să fie cuprinsă de fum negru (reprezentând produşi de reacţie sub formă solidă, datorită arderii în deficit de oxigen, incompletă, cu generare de monoxid de carbon) şi flăcări (care apar pe imaginile stocate de sistemul de supraveghere video la cota de circa 3,5 m înălţime de pardoseală) generate la descompunerea termică a materialului combustibil, respectiv spuma poliuretanică.
Aceste momente corespund şi cu pierderea de către instalaţiile de evacuare a rolului de exhaustare a atmosferei din incinta clubului, dovadă fiind şi nivelul scăzut al vizibilităţii pe imaginile video, din cauza fumului neevacuat.
Amplificarea procesului de ardere în interiorul clubului, creşterea suprapresiunii create de volumul de gaze, precum şi fenomenul de ardere descendentă şi de propagare a mediului inflamabil către spaţiile cu concentraţii de oxigen, au determinat ca la numai 56 de secunde de la începerea evacuării să apară flăcări în sas, deasupra persoanelor, determinând şi aprinderea draperiei de la intrarea în sala clubului.
Flăcările au fost sesizate de sistemul de supraveghere video, imediat vizibilitatea devenind foarte scăzută datorită fumului negru şi dens.Din cauza aglomeraţiei produse, s-a întrerupt total evacuarea prin ieşirea principală.
Mulţi oameni au fost blocaţi la pământ între uşile duble şi primele rânduri de persoane, alte persoane aflate mai în spate fiind evacuate prin escaladarea celor căzuţi. Unele persoane care au reuşit să iasă, indiferent de starea lor de sănătate, au procedat la extragerea oamenilor blocaţi la pământ”, arată procurorii.
Sursa: euroactiv.ro