Autoritățile europene analizează noi reguli care să oblige marile companii să dezvăluie mai multe detalii despre impozitele plătite la nivelul Uniunii.
Practic, Comisia încearcă să anuleze diversele modalități prin care multinaționalele evită plata impozitelor, după dezvăluirile PanamaPapers privind paradisurile fiscale.
Conform propunerilor legislative care vor fi prezentate marți, companiile vor fi obligate să publice informații legate de taxele și impozitele datorate pentru activitățile desfășurate în Uniunea Europeană, informează Euronews.
Dar oficialii UE au indicat că regulile au în vedere și paradisurile fiscale. „Este o propunere temeinic analizată dar ambițioasă pentru a duce la o transparență crescută a taxării”, a spus britanicul Jonathan Hull, comisarul european pentru servicii financiare.
„Este o legătură importantă între activitatea noastră de îmbunătățire a transparenței impozitării și paradisurile fiscale pe care am încorporat-o în propunerea legislativă”.
Potrivit prevederilor, ce vor avea nevoie de aprobarea Parlamentului European și a celor 28 de state membre, companiile cu venituri de peste 750 milioane de euro vor raporta rezultatele, precum cifra de afaceri și profitul brut, separat pe fiecare țară, nu la nivelul Uniunii. Reguli similare există deja pentru bănci, companii miniere și forestiere, potrivit Comisiei.
Schimbările vin după ce liderii celor mai dezvoltate economii au agreat un plan al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru a ataca eforturile companiilor de a-și minimiza impozitele plătite, notează BBC.
Sursa: euroactiv.ro