Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seară, că secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Daniel Ioniță a fost propus ambasador al României în Republica Moldova.
„Avem în lucru un pachet de aproximativ 20 de poziții de ambasadori pe care le-am aprobat”, a spus Iohannis.
El a spus că secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Daniel Ioniță a fost propus ambasador al României în Republica Moldova, iar fostul ambasador la Chișinău Marius Lazurca a fost propus pentru postul de ambasador la Budapesta.
Șeful statului român a precizat că pachetul de 20 de ambasadori ai României va fi comunicat joi Parlamentului în vederea audierilor în comisiile de specialitate.
Ioniță a fost numit în funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice la Ministerul Afacerilor Externe în decembrie 2014.
Este diplomat de carieră. Şi-a început activitatea în MAE în iunie 1996, parcurgând succesiv toate treptele diplomatice, de la ataşat la ministru plenipotențiar.
Din decembrie 2006 până în septembrie 2010 a asigurat conducerea Direcţiei NATO, transformată ulterior în Direcţia Politici de Securitate. A răspuns de agenda politică a Summit-ului NATO de la Bucureşti şi a fost membru al delegaţiilor oficiale ale României la ultimele trei evenimente la vârf ale Alianţei (Bucureşti 2008, Strasbourg-Kehl 2009 şi Lisabona 2010), precum şi la Summit-ul OSCE de la Astana (decembrie 2010). A efectuat misiuni diplomatice la Bruxelles şi Stockholm, în această ultimă locaţie în funcţia de adjunct al Ambasadorului.
A fost decorat de doi Preşedinţi ai României cu: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer în martie 2013; cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2008; cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în decembrie 2002. În luna mai 2014, Episcopia Europei de Nord a Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit „Crucea Nordului”, care reprezință cea mai înaltă distincţie pentru mireni.
Sursa: independent.md