Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel, cu sprijinul Asociaţiilor evreilor originari din Republica Moldova, au lansat un amplu program cultural dedicat sarbatorii primaverii – „Mărţişor”. Acesta cuprinde manifestaţii culturale, care se vor desfăşura în perioada 1-27 martie curent în oraşele Tel Aviv, Rishon Le-Tsiyon, Akiva şi Ashkelon.
În prima zi a lunii martie, câte un simbol al primăverii – ciucuri împletiţi din fire albe şi roşii, din partea Misiunii diplomatice a RM în Israel au primit deputaţii Knessetului şi colaboratorii Oficiului Preşedintelui Statului Israel.
Sărbatoarea a continuat cu o întâlnire de suflet cu membrii asociaţiei diasporale „Izvoraş”, constituită de evereii originari din Moldova, desfăşurată la Tel Aviv.
Co-preşedinţii Asociaţiei „Izvoraş”, Arcadii Brover ţi Asia Halfin, au spus, că Mărţişorul este una dintre cele mai frumoase tradiţii, care îi adună împreună pe cei, pentru care Moldova este ţara de origine, locul unde s-au nascut, au copilărit şi s-au format ca personalităţi.
Menahem Vainboim, redactor-şef al revistei „Telenesskaia ulita” şi Alexandr Sitneacovskii, preşedintele asociaţiei evreilor originari din RM din oraşul Or Akiva, au menţionat, că Mărţişorul şi reuniunile pe care le fac tradiţional cu această ocazie la început de martie, le oferă o posibilitate în plus pentru a se afla pe aceiaşi undă cu persoanele dragi, cu prietenii rămaşi în Moldova, iar mărţişoarele aduse de Doamna ambasador Gabriela Moraru denotă faptul, că şi cei din ţara de origine nu-i uită.
În cuvintul său de salut către diasporă, Gabriela Moraru, noul ambasador al Republicii Moldova în Israel, i-a felicitat pe membrii diasporei, menţionănd că „primăvara este un anotimp al reînnoirii, al unei noi energii revigorante, iar acest lucru ar însemna ca şi în relaţiile moldo-israeliene este loc pentru un nou impuls, pentru noi proiecte şi noi arii de colaborare”. Ambasadorul şi-a exprimat încrederea, ca diaspora va avea un rol aparte în acest proces.
Sărbătoarea Mărţişorului se va încheia la 27 martie cu un concert în oraşul Ashkelon cu genericul „ Moldova Muzicală”.
Galerie foto: