Semnarea unui acord cu FMI este foarte importantă, dar R. Moldova nu poate să se bazeze întotdeauna doar pe asistenţa externă, această mentalitate fiind una de tip sovietic, a declarat ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit.
“Ne apropiem de punctul în care nu vor fi bani suficienți. Guvernul nu mai are alegeri, trebuie să semneze un acord cu FMI, ceea ce va face accesul liber la asistența financiară din exterior. Totuși, Moldova nu poate la infinit să se bazeze pe asistență externă. Mentalitatea aceasta vine de la sovietici”, a declarat, la Pro Tv Chişinău, ambasadorul american.
Pettit a precizat că asistența financiară va fi una limitată, dacă nu se va semna acordul.
Premierul Valeriu Streleţ a declarat că un nou acord cu Fondul Monetar Internațional ar putea fi semnat până la sfârșitul toamnei, relatează Unimedia.
Declaraţia a fost făcută după ultima întâlnire cu misiunea FMI care își încheie marţi vizita de evaluare în Republica Moldova.
Potrivit premierului, până atunci Republica Moldova are de luat mai multe măsuri urgente pentru a putea negocia și semna acordul cu FMI.
Printre aceste măsuri se numără finalizarea auditului în sectorul energetic și punerea în aplicare a tarifelor reale pentru energia electrică și gaze dar și suportul social pentru categoriile vulnerabile.
O altă măsură vizează sectorul bancar, unde trebuie investigate fraudele.
Totodată, Streleţ a precizat că este nevoie de o radiografie a sistemului financiar, de reforme structurale, dar și de revizuirea factorilor macro-economici, FMI solicitând, în acest context, stabilitatea conducerii Băncii Naţionale.
Sursa: euroactiv.ro