Comisia Europeană a adoptat o serie de programe de cooperare transfrontalieră, care au un buget total de un miliard de euro şi sunt destinate să sprijine dezvoltarea socială şi economică a regiunilor situate de ambele părţi ale frontierelor externe ale UE, scrie Agerpres.
În cazul fiecărui program, țările participante și-au selectat un număr de până la patru priorități, cum ar fi dezvoltarea IMM-urilor, cultura, mediul și schimbările climatice, combaterea sărăciei, educația și cercetarea, energia, accesibilitatea și gestionarea frontierelor.
Prin noul pachet vor fi finanțate proiecte din 27 de țări: Armenia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Rusia – în est; Egipt, Israel, Iordania, Liban, Palestina și Tunisia; o serie de state membre ale UE (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România și Suedia), precum și Norvegia și Turcia.
Finanțarea este acordată în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) și al Instrumentului European de Vecinătate (IEV). Acordurile de finanțare dintre țările partenere și UE vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2016. Granturile vor fi acordate prin cereri de propuneri, care se preconizează că vor fi lansate în cursul anului 2016 sau în prima parte a anului 2017.
Sursa: agepres.ro