Gardul nu va permite pasagerilor să traverseze liniile de cale ferată, după introducerea controalelor în trenurile care pleacă din Danemarca în Suedia. Între timp, numeroși refugiați sunt blocați în Grecia, urmare a întăririi controalelor la granițe.
Autoritățile daneze vor ridica un gard între liniile de cale ferată din gara Kastrup, cu scopul de a-i împiedica pe refugiați să se urce în trenurile care ajung în Suedia fără a le fi controlate documentele de identitate, relatează publicația Der Standard în ediția online.
Compania feroviară SundogBælt a anunțat, miercuri, că a început deja să construiască gardul la gara daneză Kastrup. Gara, aflată chiar la Aeroportul din Copenhaga, este ultima înainte de granița cu Suedia.
Gardul va fi ridicat ca urmare a deciziei Suediei de a reintroduce controale la frontiere, din cauza numărului mare de refugiați ajunși în această țară.Începând cu 4 ianuarie, autoritățile suedeze reintroduc controlul persoanelor la frontieră pentru rute feroviare, rutiere și maritime. De la această dată, toate trenurile din Danemarca spre Suedia vor trece prin gara Kastrup.Gardul îi va împiedica pe refugiați să se urce în trenuri fără un control prealabil al documentelor de identitate.Gardul nu le va permite pasagerilor să traverseze liniile de cale ferată, reducându-se astfel riscul producerii unor accidente,a explicat compania SundogBælt, într-un comunicat.
Potrivit estimărilor Guvernului de la Stockholm, circa 190.000 de refugiați vor intra în Suedia, până la sfârșitul anului 2015.
27.000 de străini cu identitate falsă ar fi intrat în Norvegia
Autoritățile din Norvegia au descoperit, cu surprindere, că în jur de 27.000 de persoane ar fi intrat în Norvegia folosind identități false, relatează Welt Online.
Anunțul a fost făcut miercuri de centrul din Oslo care gestionează documentele de identitate, după efectuarea unui test cu ajutorul tehnologiei computerizate de recunoaștere a chipului uman. În cadrul testului s-a descoperit că 106 identități au fost folosite de mai multe persoane.
Au fost analizate doar 16.000 din cele trei milioane de fotografii salvate în baza de date a MAE norvegian. Dacă ținem cont de întreaga bază de date, circa 27.000 de persoane care au fost sau sunt încă în Norvegia, au folosit identități false sau mai multe identități,a declarat, postului de televiziune NRK, Frey Løvåsdal, managerul proiectului pilot.
Refugiați blocați în Grecia în urma întăririi controalelor la frontiere
Confruntată deja de mult timp cu criza economică și cu cea a datoriilor, Grecia riscă acum să ajungă în imposibilitatea de a face față miilor de refugiați care ar putea petrece iarna în această țară, scrie The Wall Street Journal.
Din cei peste un milion de refugiați care au ajuns în Europa anul acesta, peste 800.000 au intrat prin Grecia. Și în pofida înrăutățirii condițiilor meteorologice refugiații continuă să vină din Turcia în insulele grecești din Marea Egee, deși mai multe țări din Balcani, inclusiv Macedonia, au ridicat garduri la frontiere și nu mai permit tuturor refugiaților să intre pe teritoriile lor.
În general sunt lăsați să treacă cetățenii sirieni, irakieni și afgani, dar cei din Pakistan, Maroc sau Iran sunt întorși înapoi, deoarece nu se califică pentru a solicita azil, dat fiind că nu vin din zone de război.
În ultimele săptămâni, autoritățile macedonene au refuzat intrarea în țară a mii de refugiați. Mulți s-au întors la Atena, neavând altă alternativă.
Situația lor este deosebit de complicată, în condițiile în care se pare că nici Grecia, nici UE nu au un plan pentru ei.
Între timp, mii de refugiați ajung în fiecare săptămână în insulele grecești, în special în Lesbos, aflată la doar câțiva kilometri de Turcia.
Bruxelles-ul insistă asupra faptului că Grecia trebuie să-și păzească mai bine granițele maritime, cu ajutorul altor state membre UE, dacă este necesar.
“Noi, europenii, nu mai avem mai multe frontiere. Avem una singură și avem responsabilitatea comună de a o proteja”, a declarat, pe 16 decembrie, în Parlamentul European, președintele CE, Jean-Claude Juncker.
În practică însă frontiera maritimă a Greciei este greu de protejat.
E greu să construiești un gard pe mare, a spus un oficial german, potrivit publicației citate.
Dată fiind distanța foarte mică dintre Turcia și insulele grecești bărcile mici pot cu ușurință să treacă neobservate de paza de coastă.
Autoritățile elene se plâng de lipsă de fonduri și acuză UE de lentoare în oferirea ajutorului financiar și uman promis.
De asemenea, Atena susține că alte state membre nu se grăbesc să preia refugiații stabiliți în cadrul cotelor obligatorii.
Din cei 66.000 de refugiați aflați în Grecia, pe care trebuie să-i preia alte state, mai puțin de 100 au fost relocați.
Sursa: euroactiv.ro