Locuitorii regiunii tranisnistrene nu au un viitor, dacă nu vor începe să trăiască și să acționeze, ghindându-se de proriile decizii. Alipirea la Rusia este imposibilă, or Federația Rusă și regiunea transnistreană nici nu au hotare comune. Opinia aparține jurnalistul rus Vladimir Solovyov și a fost sonorizată la o întâlnire cu publicul. Rusia are anumite datorii față de această regiune, însă este o situație umilitore să stai și să aștepți ca să te întrețină cineva. Autoritățile de Tiraspol, mai spune jurnalistul, trebuie să identifice mecanisme pentru stabilirea unui dialog constructiv cu Chișinăul.
„Un război este posibil, dar el nu va aduce nimic bun. Tragedia statelor nerecunoscute este un conflict care oricum trebuie soluționat”, a declarat Solovyov.
Nici viitorul Rusiei nu este unul mai previzibil, susține Solovyov, or Federatia trece printr-o perioada de schizofrenie istorică și există riscul ca să se dezmembreze, iar formațiunile statale noi să lupte intre ele,- a spus jurnalistl Vladimir Solovyov.
„ De ce credeți că Rusia va fi la fel și peste 25 – 50 de ani? Pornind de la tot ce se întâmplă acum pe plan politic, economic, este foarte posibil ca aceasta să fie împărțită în mai multe state mici care vor lupta unii împotriva altora”, a mai adăugat Solovyov.
Imaginile video de la această întrevedere au fost plasate pe youtube de catre structura care se declara non-guvernamentală și se numește Canalul TV Național-Patriotic al Rusiei («НПК тв России» Народно-патриотический канал России)
Vladimir Solovyov este jurnalist, scriitor și publicist rus, doctor în economie. Pentru activitatea sa a fost decorat de către Kremlin cu Ordinul Prieteniei Popoarelor (2007), Ordnul de Onoare (2013), iar pentru reflectarea “obiectivă și impartială” a evenimentelor din Crimeia în 2014 i-a fost conferit Ordinul Alexandr Nevskii. Pe de altă parte, în august 2014 Ucraina l-a inclus pe Solovyov în lista de sancțiuni pentru poziția sa privind războiul din sud-estul Ucrainei și adexarea Crimeii de către Rusia.
Pentru comportamentul său dur și calificat de unii participanți la talk-show -urilor moderate de jurnalist, drept lipsit de pertinență, Vladimir Solovyov a fost criticat în mai multe rănduri, iar în unele cazuri, chemat în instanța de judecată.