Să trăim ca-n Europa!

Primul Forum mass-media: Condamnăm practicile de monopolizare și control politic asupra mass-mediei

Primul Forum mass-media: Condamnăm practicile de monopolizare și control politic asupra mass-mediei

29/10/2015
|
0 Comments
|

În jur de 150 de jurnaliști, editori, manageri media, alţi reprezentanţi ai instituţiilor de presă din ţară au participat la primul Forum mass-media din R. Moldova care a avut loc în perioada 27-28 octombrie curent.
Mai mulți experţii au prezentat informaţii privind mersul reformelor în domeniul mass-media, impactul concentrării asupra independenței și profesionalismului jurnaliştilor, soluţiile durabile pentru asigurarea pluralismului mediatic. De asemenea, a avut loc o dezbatere privind politicile publice în domeniul mass-media, dar și şase ateliere, ţinute de experţi naţionali, la cele mai stringente teme pentru instituţiile mass-media: „Dezvoltarea audiovizualului autohton: factori de influenţă”, „Mass-media din Moldova, între informare şi manipulare”, „Piaţa publicităţii media: reglementări şi concurenţă”, „Presa online: vizualizări vs. informare onestă şi responsabilă”, „Distribuţia presei scrise: probleme şi potenţiale soluţii” şi „Formarea profesională a jurnaliştilor în Moldova”.
Jurnaliștii moldoveni au avut posibilitatea să asiste la trei master-class-uri ale unor experţi din străinătate. Astfel, Yuri Goligorsky, fost editor-șef al Serviciului mondial BBC, le-a povesti participanţilor despre elementele indispensabile pentru funcţionarea unui bun serviciu de ştiri; Tatiana Repkova, fondatoarea şi directoarea Reţelei globale online „Media Managers Club”, a vorbit despre noile modele de business în mass-media şi posibilitatea de a obţine noi surse de venituri, iar Ştefan Voinea, directorul general al companiei „Media Sud” din România, a relatat despre monetizarea informaţiei în era digitală în baza experienţei publicaţiei „Gazeta de Sud” din Craiova.
După ce au dezbătut timp de două zile o serie de probleme de care se ciocneşte comunitatea jurnalistică moldovenească, participanții la Forum au elaborat o „foaia de parcurs” pentru autorităţi în scopul creării şi consolidării unui climat de concurenţă loială şi independenţă editorială a instituţiilor mass-media.

Desfăşurarea Forumului mass-media din R. Moldova a fost finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi cofinanţată de Consiliul Europei și Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
Rezoluția Forumului mass-media 2015
(Chișinău, 27-28 octombrie 2015)
Participanții la Forumul mass-media 2015 aprobă următoarea rezoluție:
1.Conștientizând importanța libertății presei și a libertii de exprimare, stipulate în Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului și în Articolul 10 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului,
2.Reiterând că libertatea presei și pluralismul de opinie sunt condiții obligatorii pentru existența unui stat democratic de drept,
3.Condamnând tendințele evidente de concentrare și monopolizare a mass-mediei din Republica Moldova, în special în audiovizual, și, respectiv, reducerea pluralismului de opinie și a diversității conținutului mediatic,
4.Dezaprobând practicile de manipulare a informației prin intermediul mass-mediei autohtone și străine care lasă loc pentru promovarea discursului de ură, a discursului intolerant, manipulării, dezinformării și propagandei,
5.Constatând reducerea calității produsului mediatic în condițiile creșterii ponderii mass-mediei online,
6.Semnalând concurența neloială pe piața de publicitate,
7.Constatând mediul nefavorabil pentru activitatea presei, în lipsa unei strategii de dezvoltare a acesteia,
Forumul mass-media:
1)Condamnă practicile de monopolizare și control politic asupra mass-mediei, de manipulare a informației și de utilizare a presei ca instrument de dezinformare şi propagandă.
2)Solicită mass-mediei să adere la standardele de calitate, să nu se lase controlate de actorii politici și economici, să respecte drepturile omului, demnitatea umană și să recurgă la autoreglementare, inclusiv în media online.
3)Îndeamnă instituțiile formative de profil și pe cele de cercetare să-și ajusteze activitatea de o manieră care ar răspunde plenar necesităților domeniului mediatic.
Forumul mass-media solicită autorităților:
a)să adopte și să implementeze politici coerente de dezvoltare a instituțiilor mass-media,
b)să ajusteze cadrul juridic la normele Uniunii Europene de activitate a domeniului mediatic, inclusiv a autorității de reglementare a audiovizualului și a serviciului public de radio și televiziune,
c)să asigure libertatea presei prin implementarea standardelor europene cu privire la pluralismul și diversitatea conținutului mediatic,
d)să creeze un mediu propice pentru dezvoltarea mass-mediei libere și independente, inclusiv prin modificarea cadrului legal care ar asigura o concurență onestă și ar elimina practicile monopoliste de pe piața publicității,
e)să întreprindă măsuri menite să protejeze spațiul informațional autohton de produsele­­­­­­ propagandistice din interior și din exterior, inclusiv prin încurajarea și promovarea educației mediatice în sistemul de învățământ şi să renunţe la promovarea unor acte normative şi amendamente lobiste în favoarea unor proprietari de media, cum ar fi proiectele care vizează produsul autohton, încurajând în acelaşi timp dezvoltarea produsului audiovizual autohton prin alte acte normative, examinate împreună cu radiodifuzorii şi acceptate de către aceştia,
f)să examineze şi să aprobe măsuri concrete de ameliorare a situaţiei din domeniul mass-media, în baza “Foii de parcurs” care va fi transmisă autorităţilor de către grupul de iniţiativă al Forumului mass-media 2015 în următoarele două săptămâni.

Sursa: http://ziarulnational.md/